joi, iulie 3, 2025
AcasăLocal BTLa un pas de moarte din cauza monoxidului de carbon

La un pas de moarte din cauza monoxidului de carbon

O femeie de 52 de ani a ajuns luni dimineaţă la spital după ce a fost la un pas de o moarte cumplită.

Aceasta, împreună cu alte trei femei, dormeau într-o cameră dintr*-o gospodărie din localitatea Vicoleni, femeile fiind venite la o înmormântare. Fumul din soba din încăpere nu a fost însă evacuat complet pe coş, astfel că femeile au început să se simtă foarte rău spre dimineaţă.

La faţa locului au plecat trei echipaje de intervenţie, două ambulanţe şi un echipaj SMURD, cele patru femei primind îngrijiri la faţa locului. Una dintre ele, femeia de 52 de ani a fost preluată de echipajul cu medic şi transportată la spital pentru îngrijiri şi supraveghere. “Pacienta a sufrit o intoxicaţie cu monoxid de carbon. A fost stabilizată la faţa locului şi ulterior transportaă la Urgenţe pentru investigaţii suplimentare”, a precizat medicul Eduard Gurău, din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Celelalte trei femei au fost tratate la faţa locului şi au refuzat transportul la spital.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
13.3 ° C
15.5 °
13.3 °
86 %
1.5kmh
0 %
J
33 °
vin
32 °
S
25 °
D
31 °
lun
33 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şantierele din oraş sunt bune să se odihnească păsările. Dar dacă o mai întind mult, pe schele o să apară şi cuiburi.    

EDITORIAL

Săptămâna curentă a debutat, printre altele, cu protestul elevilor față de intențiile guvernanților de a masacra bursele, o măsură care, dacă e să-i credem...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...