miercuri, octombrie 29, 2025
AcasăLocal BTMâine se întrerupe apa în oraşul Bucecea

Mâine se întrerupe apa în oraşul Bucecea

Conducerea Nova Apaserv a anunţat că mâine, în intervalul orar 8.30 – 16.30, va fi întreruptă furnizarea apei reci în zona centrală a oraşului Bucecea. Măsura este impusă de necesitatea remedierii unei avarii apărute la conducta localizată pe Calea Naţională 88.

Cetăţenii sunt rugaţi să-şi constituie rezervele de apă necesare.

„Nova Apaserv își cere scuze față de abonații afectați și îi asigură că se va interveni cu operativitate pentru finalizarea lucrărilor astfel încât disconfortul creat să fie cât mai redus”, se arată într-un comunicat de presă transmis de conducerea societăţii.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
13.3 ° C
13.8 °
13.3 °
60 %
3.2kmh
91 %
mie
13 °
J
18 °
vin
17 °
S
15 °
D
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ar trebui să scrie mai mare, că vine lumea mai aproape să vadă.

EDITORIAL

Recunosc, mă număr(am) printre cei care nu prevăd cine știe ce viitor pentru lectură, iar asta se bazează mai mult pe statistici concrete  și...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...