vineri, mai 9, 2025
AcasăLocal BTFemeie rănită grav la serviciu

Femeie rănită grav la serviciu

O femeie de 40 de ani, originară din localitatea Corni, a ajuns vineri dimineaţă la Urgenţe după ce a fost victima unui cumplit accident de muncă.

Femeia lucrează într-un atelier de prelucrare şi confecţie a lemnului pentru mobilă, iar în momentul accidentulu lucra la un abric. O clipă de neatenţie a fost suficientă şi mâna stângă a femeii a fost prinsă de lama circulară care se mişcă la mare viteză pe masa abricului. femeia a reuşit să îşi tragă repede braţul, plin de sânge, colegii fiind alertaţi de ţipetele acesteia.

O ambulanţă a fost chemată la faţa locului şi cadrele medicale i-au acordat femeii primula ajutor, după care aceasta a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU). “Pacienta a suferit un traumatism complex la oasele pumnului stâng şi mai multe plăgi tăiate. A fost internată pe secţia de chirurgie plastică pentru evauare”, a precizat un asistent din cadrul UUP-SMURD.

Medicii specialişti urmau să stabilească dacă mâna femeii, de la încheietura pumnului, mai poate fi salvată sau va fi nevoie de amputare.

Cazul a intrat şi în atenţia inspectorilor ITM, fiind un accident de muncă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
7.2 ° C
7.2 °
5.5 °
98 %
5.9kmh
100 %
vin
14 °
S
16 °
D
12 °
lun
13 °
mar
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vizitatori la muzeu or să fie puțini, așa că bicicliștii nu încurcă. Sau poate se pune semafor inteligent.

EDITORIAL

În urmă cu un sfert de veac am intrat în câmpul muncii. Eram tânăr, plin de energie și speranțe și visam să schimb lumea...

EPIGRAMA ZILEI

Cu iubita lui drăguță Îl zărești la orice pas, El o duce de mânuță, Ea de… nas !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...