luni, iulie 14, 2025
AcasăLocal BTUrmaş al lui Coroi repins la admiterea în Jandarmerie

Urmaş al lui Coroi repins la admiterea în Jandarmerie

Un botoşănean urmaş al vestitului haiduc Coroi a susţinut examenul de admitere la Şcoala de subofiţeri jandarmi de la Fălticeni, la sesiunea din 20 ianuarie 2019, dar a fost respins întrucât nu a reuşit să obţină punctajul minim. În vârstă de 23 de ani, acesta a încercat şi în vara lui 2016 să se angajeze şi la Penitenciarul Botoşani, dar a fost respins în urma evaluării psihologice. În total, 74 de botoşăneni au participat la exaamenul de admitere la Şcoala de subofiţeri jandarmi “Petru Rareş” Fălticeni – sesiunea ianuarie 2019, însă numai 30 dintre ei au fost admişi.

Gheorghe Coroi a fost considerat ultimul haiduc din România interbelică. Botoşănean de origine, el a intrat în folclorul local după ce a intrat într-un post de jandarmi şi i-a bătut pe toţi. A fost arestat şi condamnat, după care s-a înhăitat cu diverse personaje certate cu orânduirea cu care a format o bandă de hoţi, spaima codrilor Moldovei. Ţintele lor erau boierii, notarii, avocaţii şi negustorii evrei. În iarna anului 1933, jandarmii îi intind o cursă, organizând o ambuscadă la marginea pădurii Guranda, dar este prins la marginea Botoşaniului şi închis. Reuşeste să convingă santinela şi fug împreună în pădurea Mihălăşeni, dar este prins din nou, un an mai târziu, în Suliţa. Arestat, el a fost judecat la Bacău, procesul având loc între anii 1935-1936. Nu se ştie nimic sigur ce a făcut după ce a ieşit din închisoare.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
20.1 ° C
21.6 °
20 °
78 %
1.5kmh
14 %
lun
20 °
mar
31 °
mie
26 °
J
26 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Primăria ar face orice pentru banii din noi locuri de parcare. Inclusiv să blocheze scări sau căi de acces.

EDITORIAL

Tonul hotărât al premierului, impresia de seriozitate și imaginea de „să facem treabă” se sparg în improvizații administrative și promisiuni pe care nu are...

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a apărut în vis Nicolaescu Și am aflat ceva de m-au cuprins fiorii: Tandemul Iliescu-Isărescu Îi cere să continue „Nemuritorii”!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...