spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTBătaie între eleve la Dorohoi (video)

Bătaie între eleve la Dorohoi (video)

O elevă a fost bătută cu sălbăticie pe stradă, la câţiva metri de liceu, în municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani. Scena violentă s-a consumat în fața mai multor martori, care au trecut pe lângă fete nepăsători, fără să intervină. Incidentul s-a produs miercuri, 23 ianuarie, în apropierea Liceului „Regina Maria”, unde învaţă cele două agresoare.

Imaginile care au circulat pe Internet arată cum două adolescente atacă o elevă şi o lovesc în mod repetat cu pumnii şi picoarele. Una ditre agresoare o ţine de păr pe victimă, apoi începe să o lovească cu sălbăticie. Din când în când, intervine şi cea de-a doua agresoare, cu pumni şi picioare. În cadrul unităţilor de învăţământ a fost deja declanşată o anchetă. „Două sunt elevele noastre, cealaltă este de la Colegiul Grigore Ghica. Am chemat părinţii, am alertat Poliţia şi urmează ca în zilele următoare să meargă şi la psiholog. Ele au spus că imediat, seara, s-au împăcat. Vor fi scăzute notele la purtare şi se va discuta situaţia lor în consiliul clasei. Este prima dată când au astfel de probleme. Din păcate, părinţii acestor fete sunt plecaţi în străinătate, fiind crescute de bunici”, a precizat Emilian Pochişcan, directorul Grupului Şcolar Regina Maria din Dorohoi.

Cazul a intrat şi în atenţia Poliţiei, care a luat deja primele măsuri. „În urma imaginilor apărute în spaţiul public, poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, totodată cele trei persoane implicate fiind sancţionate cu amendă de 100 de lei pentru provocare de scandal în spaţiul public”, a precizat inspectorul Maria Carp, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Botoşani.

Ceea ce este şi mai interesant este faptul că una din fetele implicate în scandalul de pe 23 ianuarie este cea pentru care au fost alertate autorităţile din cauza unui presupus viol după o petrecere stropită din belşug cu alcool.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
4.3 ° C
4.3 °
4.3 °
81 %
1.3kmh
66 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...