duminică, mai 11, 2025
AcasăLocal BTCascadorie cu o mașină căzută de pe pod

Cascadorie cu o mașină căzută de pe pod

O mașină în care se aflau patru persoane a căzut, în noaptea de luni spre marți, de pe un pod de pe drumul național DN 29 A, în localitatea Păltiniș.

Localnicii au văzut mașina căzută în râpă și au sunat la 112, iar la fața locului s-au deplasat polițiștii, un echipaj de pompieri din cadrul Punctului de lucru Darabani și o ambulanță de la Serviciul Județean de Ambulanță.

Salvatorii au găsit mașina răsturnată, dar fără persoane în interior. Ulterior, polițiștii au identificat două dintre persoanele care se aflau inițial în mașină, acestea fiind sub influența băuturilor alcoolice, fără a avea nevoie de îngrijiri medicale. A treia persoana a fost găsită la domiciliu, iar a patra nu a fost identificată încă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
6.6 ° C
6.6 °
6.6 °
79 %
1.6kmh
100 %
D
10 °
lun
14 °
mar
15 °
mie
16 °
J
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vizitatori la muzeu or să fie puțini, așa că bicicliștii nu încurcă. Sau poate se pune semafor inteligent.

EDITORIAL

Așa cum probabil mulți dintre dumneavoastră și-au dat seama, scrierea de azi nu are în comun cu producția cinematografică de comedie din 2022 nimic...

EPIGRAMA ZILEI

Cu iubita lui drăguță Îl zărești la orice pas, El o duce de mânuță, Ea de… nas !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...