duminică, mai 11, 2025
AcasăLocal BTFalsuri descoperite la frontieră

Falsuri descoperite la frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit ieri seară încă două cărţi de identitate false. Acestea au fost găsite asupra unui bărbat în vârstă de 37 de ani, cu dublă cetăţenie, care se prezentase în vamă însoţit de alţi doi tineri din Republica Moldova, cu destinaţia Germania. Doar că la controlul de frontieră, asupra bărbatului au fost găsite două cărţi de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe care erau imprimate fotografiile celor doi însoţitori, documente care s-au dovedit a fi false. Audiaţi, cei doi aşa zişi “titulari”, I.T. şi V V. au declarat că au cumpărat falsurile cu 100 şi respectiv 450 de euro în speranţa că le vor folosi în Germania, pentru a-şi găsi mai uşor locuri de muncă. Poliţiştii de frontieră au deschis un dosar penal, cei în cauză urmând să fie cercetaţi pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
6.6 ° C
6.6 °
6.6 °
79 %
1.6kmh
100 %
D
10 °
lun
14 °
mar
15 °
mie
16 °
J
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vizitatori la muzeu or să fie puțini, așa că bicicliștii nu încurcă. Sau poate se pune semafor inteligent.

EDITORIAL

Așa cum probabil mulți dintre dumneavoastră și-au dat seama, scrierea de azi nu are în comun cu producția cinematografică de comedie din 2022 nimic...

EPIGRAMA ZILEI

Cu iubita lui drăguță Îl zărești la orice pas, El o duce de mânuță, Ea de… nas !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...