luni, mai 29, 2023
AcasăLocalÎnjunghiat în spate de prietenul de pahar (video)

Înjunghiat în spate de prietenul de pahar (video)

Un bărbat din Rădeni a ajuns la Urgenţe după ce a fost înjunghiat de două ori în spate de un tânăr cu care a stat la băut. Victima a ajuns la spital, fiind stabilizată de medici.

Incidentul a avut loc duminică seară, în localitatea Rădeni, comuna Frumuşica, după ce cei doi, victima de 37 de ani şi agresorul de 23, au consumat mai multe băuturi alcoolice. La un moment dat, cei doi s-au luat la ceartă, iar tânărul, pentru a-şi impune punctul de vedere, a scos un briceag pe care i l-a înfipt de două ori în spate adversarului său, când acesta nu era atent, după care a fugit.

Speriat şi plin de sânge, bărbatul rănit a apelat la 112, la faţa locului ajungând echipaje de la SMURD şi Poliţie, acesta primind îngrijiri medicale. „Echipajul de terapie intensivă mobilă a fost solicitat pentru un pacient în vârstă de 37 de ani, care, în urma unei agresiuni, prezenta plăgi înjunghiate la nivelul omoplatului stâng şi a braţului stâng, regiunea superioară. Nu a prezentat semne de instabilitate hemodinamică pe parcursul transportului, fiind adus în serviciul de Urgenţă, pentru a fi investigat, iar ulterior dirijat pe o secţie, conform rezultatului investigaţiilor”, a precizat medicul Ramona Elena Guraliuc, coordonator al UPU-SMURD Botoşani.

Bărbatul a fost ulterior internat pe secţia de chirurgie a Spitalului Judeţean, iar cazul a intrat în atenţia poliţiştilor, care l-au identificat imediat pe atacator, care acum s-a ales cu un dosar penal. „Pe numele tânărului a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, urmând ca în funcţie de rezultatul verificărilor şi de concluziile medico-legale să fie dispuse măsuri procedurale”, a precizat inspectorul Maria Carp, purtătorul de cuvânt al IJP Botoşani.

Potrivit oamenilor legii, dacă medicii legişti afirmă că viaţa bărbatului ar fi putut fi pusă în pericol, agresolul său ar putea fi acuzat de tentativă de omor.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
12.3 ° C
16.6 °
11.7 °
78 %
2kmh
13 %
lun
23 °
mar
23 °
mie
22 °
joi
25 °
vin
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Coboară pe scara de incendiu doar cei care sunt în formă.

EDITORIAL

Situația actuală din învățământ generează o mie și una de dispute. Cei din sistem susțin, bătându-se cu pumnul în piept, că au dreptate, că...

EPIGRAMA ZILEI

Hai să dăm mână cu mână Cei cu cinstea într-o ... rână, Să-nvârtim hora hoției Pe cuprinsul României... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...