vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTDirector găsit nevinovat după ce a fost acuzat de abuz în serviciu

Director găsit nevinovat după ce a fost acuzat de abuz în serviciu

O nouă înfrângere în instanţă pentru procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Trimisă în judecată pentru abuz în serviciu şi tentativă la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene, fosta directoare a Casei Agronomului (CA), Gianina Antoanela Huială, a fost găsită nevinovată de magistraţi. Astfel, în urma unui proces care a durat mai bine de doi ani, judecătorii au dispus achitarea întrucât nu există probe, iar fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, ori fapta nu este prevăzută de legea penală.
Sentinţa definitivă a fost pronunţată săptămâna trecută de Curtea de Apel Suceava, care a respins inclusiv pretenţiile formulate în cauză de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rural şi Direcţia pentru Agricultură Botoşani, în cuantum de peste 93.000 de lei.

Proces din cauza unor investiţii ineficiente

Gianina Antoanela Huială a fost trimisă în judecată de DNA – structura centrală la sfârşitul lui 2016, acuzaţiile plecând de la două contracte semnate în mai 2010 pentru concesionarea de către CA a circa 1.400 de hectare de păşune de la primăriile din Durneşti şi Truşeşti, pentru care s-au solicitat ulterior subvenţii europene în valoare de aproape 500.000 de lei (n.r. – circa 117.000 de euro), cerere care a fost respinsă la plată.
În schimb, instituţia a rămas să plătească taxa de concesiune către cele două primării, înregistrând astfel pierderi. Trimiterea în judecată a avut la bază raportul unei inspecţii fiscale care a arătat că, la mijloc ar putea fi vorba de o serie de activităţi realizate în mod neeconomic, ineficace şi ineficient.

Faptele nu au putut fi dovedite

În timpul procesului, însă, cei audiaţi au arătat că în 2009 Primăria Truşeşti a încercat să obţină subvenţii pentru păşunea comunală, însă APIA a constatat că nu îndeplineşte condiţiile legale. Încercând să se găsească o soluţie, s-a solicitat atunci sprijinul Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă, condus de Gheorghe Dănilă, care reprezenta în fapt şi CA. În acest context, s-a propus înfiinţarea unei asociaţii a crescătorilor de animale „Casa Agronomului Botoşani”, care să-i preia ca membri pe toţi crescătorii de animale din Truşeşti, considerându-se că obţinerea subvenţiei pe această cale ar fi fost benefică atât primăriei, care ar fi beneficiat de redevenţă, cât şi CA, care avea nevoie de resurse proprii şi ar fi putut plăti redevenţa din subvenţia încasată. Prin urmare, magistraţii au considerat că nu poate fi vorba de abuz în serviciu, nerespectarea unor atribuţii de serviciu putând atrage la momentul respectiv o eventuală răspundere disciplinară. Asta cu atât mai mult cu cât Gianina Antoanela Huială nu avea pregătire de specialitate, iar o parte dintre documente trebuiau supervizate de organele de specialitate ale instituţiei, care nu au informat-o cu privire la eventuala încălcare a unor dispoziţii legale prin încheierea acelor contracte.
„Astfel, deşi există o serie de elemente probatorii în acuzarea inculpatei în ce priveşte această infracţiune, ele nu sunt convingătoare şi nu pot conduce la reţinerea vinovăţiei inculpatei, fără încălcarea principiului <<in dubio pro reo>>”, au invocat magistraţii. Prin urmare, atât Tribunalul Botoşani, ca instanţă de fond, cât şi Curtea de Apel Suceava au dispus achitarea pentru lipsă de probe, faptele reţinute în sarcina fostului director al Casei Agronomului neîntrunind elementele constitutive ale vreunei infracţiuni.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
14.4 ° C
14.6 °
13.8 °
44 %
9.7kmh
13 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...