spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTAsigurătorii vor să vâneze maşinile fără RCA prin camerele fixe pentru roviniete

Asigurătorii vor să vâneze maşinile fără RCA prin camerele fixe pentru roviniete

Şoferii care nu au poliţa de asigurare de răspundere civilă auto (RCA), ar putea fi identificaţi în trafic prin intermediul camerelor Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prin care se verifică plata rovinietei, a afirmat vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Cristian Roşu, la un eveniment de specialitate.

Este o idee pe care am preluat-o, nu îmi aparţine, nu am drepturi de autor. Am preluat-o şi este o idee interesantă pe care ar trebui să o discutăm cu CNAIR, pentru a încerca să vedem în ce măsură există posibilitatea şi tehnică şi de realizat tehnic, astfel încât, odată cu citirea numerelor maşinilor şi identificarea lipsei rovinietei, să se facă o matchuire cu bazele de date, astfel încât să se identifice şi maşinile neasigurate prin asigurarea obligatorie RCA”, a spus Cristian Roşu.

Prezent la eveniment, directorul general al CNAIR, Narcis Neaga, a afirmat că din punct de vedere tehnic se poate realiza un astfel de proiect, însă există multe „sensibilităţi” în zona supravegherii şi trebuie încheiat un protocol cu asigurătorii. „Aş vrea însă să înţelegeţi un context: în jurul camerei există trei actori importanţi. Este CNAIR-ul, care urmăreşte dacă s-a plătit sau nu s-a plătit tariful de rovinietă sau peajul la Feteşti, există Poliţia, care are baza de date, şi există conexiunea realizată prin STS”, a precizat Neaga.

Este discutabil modul şi limita în care reprezentanţii asigurătorilor ar putea avea acces la bazele cu date personale ale românilor pe care le are Poliţia, mai ales în lumina noilor reglementări europene, mult mai stricte, care guvernează acest domeniu.

Totuşi, vicepreşedintele ASF susţine că există o nouă bază de date cu poliţele RCA, numită AIDA, gestionată de Biroul Asiguratorilor auto (BAAR), şi că ar exista în prezent o convenţie de colaborare între Poliţie, STS şi BAAR. „Lucrurile sunt în faza finală de testare. Din punct de vedere logistic şi organizatoric aceste lucruri sunt ştiute. Important este doar sa reuşim împreună să punem subiectul în aplicare în mod coerent şi viabil”, a mai spus Roşu.

O altă neclaritate este legată de cel care va întocmi procesul verbal de contravenţie, cine va da amenda, pentru că asigurătorii nu au acest drept legal.

 

Şi Poliţia a vrut să le facă radare fixe

 

Recent s-a zvonit că Poliţia Rutieră va folosi camerele fixe CNAIR pe post de radar. La începutul săptămânii, oficialii companiei de drumuri au dezminţit această informaţie.

De altfel, înregistrarea vitezei de circulaţie cu o cameră foto care doar face fotografii ale numărului de înmatriculare este tehnic imposibilă, din punct de vedere al echipamentului propriu-zis şi a softului. Un astfel de echipament ar fi şi imposibil de omologat.

În urmă cu câţiva ani au existat însă astfel de cereri din partea Poliţiei care au fost respinse de către CNAIR.

La noi în judeţ, singura cameră fixă a CNAIR este amplasat înainte de intrarea în satul Baisa pe drumul spre Suceava.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10 °
8.2 °
97 %
1.3kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...