vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTFumător înrăit potolit cu poliţia

Fumător înrăit potolit cu poliţia

Un botoşănean care a făcut un scandal monstru în incinta unei săli de jocuri de noroc, pe motiv că nu este lăsat să fumeze, s-a ales până la urmă cu o „notă de plată” de 1.700 de lei. Scenele incredibile s-au petrecut ieri în municipiul Botoşani, când bărbatul în vârstă de 37 de ani a ţinut morţiş să-şi aprindă o ţigară în sala de jocuri, doar că administratorul a solicitat intervenţia agenţilor de pază, care l-au scos pe sus din unitate. În replică, bărbatul a sunat la 112 şi a chemat poliţia susţinând că a fost agresat de unul dintre agenţii de pază, refuzând însă să fie transportat la o unitate medicală. Poliţiştii s-au interesat de împrejurările în care s-a petrecut totul şi l-au amendat pe fumătorul înrăit cu 500 de lei pentru că nu a respectat legea care interzice fumatul în locurile publice şi alţi 1.200 de lei pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, provocare de scandal şi proferare de cuvinte şi expresii jignitoare. Totodată, poliţiştii au deschis şi un dosar penal în cazul presupusei agresiuni, cercetările fiind efectuate sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
6.1 ° C
6.1 °
4.3 °
95 %
2.7kmh
100 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
12 °
mar
8 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...