spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTRazie în noapte. Localuri luate cu asalt de poliţişti şi jandarmi

Razie în noapte. Localuri luate cu asalt de poliţişti şi jandarmi

Zeci de echipaje formate din poliţişti şi jandarmi au participat noaptea trecută la o amplă acţiune organizată în municipiul Botoşani, în zona cluburilor şi discotecilor. Operaţiunea a durat câteva ore, interval în care au fost organizate mai multe verificări. „În noaptea de 9 spre 10 martie a.c., poliţişti aparţinând mai multor structuri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, au organizat o acţiune pe raza municipiului Botoșani pentru prevenirea tulburării ordinii şi linistii publice şi a faptelor comise cu violenţă, precum şi pentru evidenţierea elementului poliţienesc”, au precizat reprezentanţii IPJ. Potrivit aceloraşi surse, acţiunea a avut loc în mai multe localuri de alimentaţie publică şi zona adiacentă acestora. Cu ocazia controalelor au fost legitimate peste 280 de persoane şi verificate 56 de autoturisme. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.300 de lei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10 ° C
10 °
9.4 °
95 %
3.1kmh
100 %
mie
19 °
joi
18 °
vin
14 °
sâm
18 °
Dum
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...