spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTDoi funcţionari din Primăria Botoşani, reclamaţi la Comisia de disciplină

Doi funcţionari din Primăria Botoşani, reclamaţi la Comisia de disciplină

Doi funcţionari din Primăria Botoşani au fost reclamaţi la Comisia de disciplină de către un investitor nemulţumit că nu primeşte procesul verbal de recepţie a unui bloc. Investitorul s-a adresat comisiei, nemulţumit că de peste trei luni aşteaptă procesul verbal de recepţie a lucrărilor. Cei care vor trebui să dea explicaţii în faţa membrilor comisiei sunt arhitectul şef Dan Sandu şi Dan Bacinschi, funcţionar în cadrul Serviciului Urbanism.

Revoltat că nu i se eliberează procesul verbal de recepţie a lucrărilor, Beniamin Prisacariu a depus o plângere prealabilă la primărie. Pe 6 martie, acesta s-a prezentat la primărie, însoţit de câţiva botoşăneni care au cumpărat apartamente în acel bloc. Investitorul s-a declarat total nemulţumit de modul în care a decurs colaborarea cu funcţionarii din cadrul serviciului. El s-a plâns că a primit autorizaţia de construire după 18 luni, perioadă mai mare cu opt luni faţă de cea în care a ridicat construcţia. Deşi în decembrie investitorul i-a dat lui Dan Bacinschi toate documentele solicitate, el nu a primit nici până la această dată procesul verbal de recepţie a lucrărilor. Şi asta în condiţiile în care spre finalul lunii februarie s-a prezentat zilnic la primărie.

Pe 8 martie a mai avut loc o întâlnire cu investitorul la primărie, iar astăzi, Marian Murariu, viceprimar al municipiului, a dat asigurări că procesul verbal aşteptat de investitor va fi emis în câteva zile. „Suntem în procedură de deblocare a situaţiei. Într-adevăr nu ar fi trebuit să dureze atât de mult timp. De altfel, atât domnul Dan Bacinschi, cât și domnul arhitect șef Sandu au fost sesizați la comisia de disciplină pentru că nu este normal să țină atât de mult și să pună oamenii pe drumuri. Este o situație pentru care acum s-au găsit soluții de deblocare, soluții care ar fi trebuit identificate de la bun început, nu ar fi trebuit să se ajungă în situația asta”, a declarat Marian Murariu.

Viceprimarul a explicat că solicitările vizând efectuarea recepţiei la unele investiţii nu ajung la el, ci direct la Serviciul Urbanism. „Probabil, dacă aș fi știut de la început problema asta, aș fi convocat o ședință și aș fi încercat să găsesc de la bun început soluții pentru deblocarea situaţiei”, a mai spus Marian Murariu.

Potrivit viceprimarului, nu este prima dată când îi sunt semnalate probleme în ceea ce priveşte activitatea Serviciului Urbanism.

Dan Sandu nu a dorit să comenteze situaţia creată, afirmând doar „o să vedeţi ce vă spune comisia”. Dan Bacinschi a afirmat doar că în primărie există o structură care se ocupă de relaţiile cu presa, care va oferi informaţii şi în acest caz.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.5 ° C
9.6 °
9.3 °
85 %
3.4kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...