vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTPensii recalculate până de Paşti pentru unii dintre cei care au lucrat...

Pensii recalculate până de Paşti pentru unii dintre cei care au lucrat în grupa I şi a II-a de muncă

Sute de botoşăneni vor avea pensiile recalculate conform grupelor de muncă. Ei vor primi deciziile şi plata banilor începând cu luna aprilie.

Anunţul a fost făcut de ministrul Muncii, Marius Budăi, care s-a întâlnit, la sfârşitul săptămânii trecute, la Braşov cu directorii caselor de pensii. Atunci s-a stabilit un program şi un colectiv de lucru pentru punerea în aplicare a noii legi a pensiilor, respectiv emiterea deciziilor de recalculare conform grupelor de muncă, astfel încât primii 42.000 de pensionari să primească aceste documente până la sărbătorile pascale. În cadrul întâlnirii, s-a discutat despre resursa umană şi tehnică, precum şi software-ul necesare pentru această activitate, precizând că s-a stabilit ca, din grupul de lucru, să facă parte câte un expert de la fiecare casă de pensii.

În perioada 3-15 aprilie toate pensiile vor fi achitate – 15 va fi ultima zi în care pensionarii vor primi pensiile pe luna aprilie – iar până la Sărbătorile de Paşti, 42.000 de decizii la nivel naţional, din cele 100.000 de recalculare conform grupelor de muncă, pensionarii le vor primi acasă. Încercăm ca pentru un număr cât mai mare din aceste decizii să achităm diferenţele de la 1 octombrie la zi, până în Sărbătorile de Paşte, dar după continuăm această acţiune astfel încât, la 30 septembrie 2019, aşa cum este prevăzut în lege, să o avem încheiată, inclusiv eliberarea deciziilor, plata diferenţelor şi punerea în plată cu noul cuantum”, a declarat ministrul social-democrat al Muncii, botoşăneanul Marius Budăi.

Procesul de recalculare din oficiu a pensiilor pentru aproximativ 100.000 de pensionari a început pe 1 octombrie. Principalele categorii profesionale la care se vor aplica noile prevederi fiind foştii angajaţi din minerit, siderurgie, construcţii, căi ferate şi alte domenii care s-au încadrat în grupele I şi II de muncă. În aceste cazuri, la calculul valorii punctului de pensii se va împărţi stagiul de cotizare la 25 de ani, nu la 35 de ani, ceea ce echivalează cu o creştere a pensiei cu a pensiei cu aproximativ o treime pentru perioada în care salariatul a beneficiat de grupă de muncă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8.7 ° C
10.6 °
8.3 °
63 %
0.9kmh
83 %
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
24 °
lun
25 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...