spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTDecizii drastice luate în cazul bătăii dintre elevele din Vorona (video)

Decizii drastice luate în cazul bătăii dintre elevele din Vorona (video)

Fetele implicate în scandalul din fața liceului de la Vorona s-au ales cu sancțiuni dure pentru comportamentul lor. Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a decis atât pedepsirea elevei bătăușe, cât și a victimei care ar fi avut un comportament neadecvat ce a dus la un asemenea scandal. Nu însă doar acestea au fost pedepsite, ci şi cei care au stat pe margine. Fata din clasa a 11-a, care a lovit-o, a primit nota 3 la purtare. Totodată, fata bătută a primit şi ea nota 7 la purtare pentru comportament inadecvat şi provocator.

Deciziile au fost luate de consiliul profesoral al Liceului Vorona şi pedepsesc, în premieră, şi pe cei care au stat pe margine şi au privit nepăsători sau au încurajat bătaia dintre cele două.

De altfel, aceeaşi sancţiune dură ca şi bătăuşa a primit şi cea care a postat filmulețul pe rețelele de socializare. Nu doar că a postat clipul cu mândrie pe internet, dar aceasta se aude cum o provoacă pe bătăușă să o lovească mai tare pe eleva de clasa a VIII-a. Astfel, aceasta s-a ales şi ea cu nota trei la purtare. „Alți cinci elevi, care au fost martori la incidentul respectiv, au încurajat disputa dintre cele două fete şi au avut un comportament provocator, au primit nota şapte la purtare”, a precizat Ciprian Manolache, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani. Deciziile luate de Consiliul profesoral al Liceului din Vorona, care s-a reunit marți, ar fi fost şi mai dure dacă incidentul ar fi avut loc în incinta unităţii de învăţământ.

Totul a pornit după o bătaie surprinsă între două eleve de la Liceul din Vorona a fost filmată de câțiva colegi. O fată de clasa a VIII-a a fost bătută cu palmele, pumnii și chiar cu picioarele de o tânără de clasa a XI-a, ambele fiind de la aceeași unitate de învățământ. Incidentul s-a petrecut joia trecută, în spatele unui bloc situat în fața Liceului din Vorona. Fetele, ambele din Vorona, s-ar fi luat la ceartă din cauza unor bârfe.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.5 ° C
9.6 °
9.3 °
85 %
3.4kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...