joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTBlocaj la votarea bugetului municipiului Botoşani (video)

Blocaj la votarea bugetului municipiului Botoşani (video)

Consilierii municipali botoşăneni au astăzi şedinţă ordinară, cel mai important proiect fiind cel vizând bugetul local pe anul 2019. Cum s-a întâmplat şi la votarea proiectelor de buget din ultimii doi ani, social democraţii, prin viceprimarul Cosmin Andrei, au venit cu amendamente care modifică substanţial proiectul propus de primarul Cătălin Flutur.

Viceprimarul Cosmin Andrei a prezentat amendamentul ce include următoarele alocări:

Reabilitare și modernizare, documentație tehnică și execuție strada Iuliu Maniu: un milion de lei

Reabilitare și amenajare spații verzi ”Școala lui Andrei” pentru Școala Elena Rareș:  70.000 de lei

SF amenajarea de parcări supra și subterane: 75.000 de lei

SF proiect stații încărcare mașini electrice: 25.000 de lei

Camere mobile la rampe de gunoi: 40.000 de lei

Dezvoltare aplicație cu IOS City Report: 50.000 de lei

DALI semaforizare intersecție Bulevardul Mihai Eminescu cu Sucevei: 30.000 de lei

Reabilitare și modernizare strada Hatman Arbore, pe tronsonul neasfaltat: 120.000

Stingerea obligațiilor înregistrate la Administrația Fondului de Mediu: 290.000 de lei

Proiect trecere de pietoni motive tradiționale în Centrul Istoric: 2.000 de lei.

Suma totală care face obiectul amendamentului este de 1,6 milioane lei.

Cosmin Andrei a indicat și capitolele bugetare de unde au fost luate sumele și anume de la Direcția de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) și anume 500.000 de lei de la cheltuieli pentru reclamă și publicitate și 257.000 de lei de un alt capitol care vizează acțiuni, taxe judiciare sau cheltuieli de judecată. De asemenea, a rămas suma de 50.000 de lei față de 1 milion la studiile pentru strada Iuliu Maniu.

„Strada Iuliu Maniu este o investiție pe care am propus-o anul trecut, dacă s-ar fi început studiul de fezabilitate, anul acesta s-ar fi început investiția. Nu ați început strada și ați mutat banii pe strada Crinilor, nu ați avut acceptul Consiliului Local, mai mult, licitația a fost anulată. Parcările etajate supraterane și subterane trebuie să ne fie furnizate printr-un studiu de fezabilitate, sunt din ce în ce mai multe congestii și tot mai puține locuri de parcare”, a explicat Cosmin Andrei.

Amendamentul a fost deja votat, PSD fiind majoritar în plenul municipal. Primarul Cătălin Flutur s-a declarat nemulţumit de faptul că social democraţii nu au prezentat amendamentul din timp, pentru a putea fi analizat împreună cu reprezentanţii Direcţiei Economice.

Mirela Gheorghiţă, directorul economic, a atras atenţia consilierilor că de la începutul anului au fost făcute cheltuieli, iar modificările în buget trebuie să ţină cont de acest lucru.

După mai multe discuţii în contradictoriu, a fost luată o pauză de consultări. Iniţial, s-a anunţat că pauza este de cinci minute, însă a trecut mai bine de jumătate de oră de când şedinţa a fost oprită.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
10.2 ° C
13.7 °
10 °
54 %
4.7kmh
46 %
joi
11 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...