spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTDescoperire macabră la padocurile Primăriei

Descoperire macabră la padocurile Primăriei

Un bărbat care abia a împlinit 40 de ani a fost găsit fără suflare în această dimineaţă în zona fostei gropi de gunoi din marginea oraşului. Acesta lucra ca paznic de noapte la padocurile Primăriei iar în această dimineaţă, când colegii au venit să îl schimbe, l-au găsit fără suflare în camera de odihnă a angajaţilor.

Speriaţi, oamenii au încercat să îi acorde acestuia primul ajutor şi au apelat serviciul 112 pentru a cere ajutor cadrelor medicale. La faţa locului a ajuns un echipaj cu medic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA), care însă nu a mai putut face nimic pentru salvarea acestuia. „Din păcate decesul era survenit încă de pe parcursul nopţii, fiind deja instalate lividităţile cadaverice. Nu s-au mai impus măsurile de resuscitare”, a percizat medicul Andreea Stărică, din cadrul SJA.

La faţa locului au ajuns şi poliţiştii, care au deschis o anchetă pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului. Trupul bărbatului a fost găsit întins pe pat, fără a prezenta urme de violenţă, însă medicii legişti vor fi nevoiţi să efectueze o autopsie pentru stabilirea cauzelor decesului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.3 ° C
15.6 °
12.1 °
58 %
1.3kmh
100 %
mie
15 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...