sixteen − nine =

O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Tânăra supranumită „Adina – spaima şoselelor”, care şi-a ucis soţul într-un accident rutier şi a fost prinsă conducând mai apoi fără permis, s-a mai pricopsit cu un nou dosar penal. De data aceasta, Adina Gabriela Prisacariu a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi pentru conducere fără permis. Aflată în Marea Britanie, unde are domiciliu forţat, tânăra, originară din judeţul Suceava, urmează să fie citată pentru a se prezenta şi în faţa magistraţilor dorohoieni. Este cel de-al patrulea dosar penal în care Adina este judecată. În primele două, care au vizat condabandă cu ţigări şi conducere fără permis, tânăra s-a ales cu o pedeapsă totală de cinci ani şi două luni de închisoare cu executare. Cât priveşte dosarul de ucidere din culpă, deschis în urma accidentului mortal, procesul se află încă pe rolul Judecătoriei Suceava, iar tânăra riscă o nouă condamnare.

În vârstă de 24 de ani, Adina Gabriela Prisacariu, de loc din comuna Grăniceşti (Suceava), a intrat în atenţia anchetatorilor după ce a provocat un accident în care şi-a pierdut soţul. Pe 1 august 2014, tânăra, abia căsătorită cu un dorohoian în vârstă de 25 de ani, conducea un Mercedes E-Klasse cu volan pe dreapta, pe DN 29 Suceava-Botoşani. Cei doi fuseseră în vizită la nişte rude şi se îndreptau spre Dorohoi, dar la ieşirea din comuna Dumbrăveni suceveanca s-a angajat în depăşirea unui microbuz, în zona de acţiune a indicatorului „depăşirea interzisă”, pe un sector de drum cu linie continuă, iar Mercedesul a intrat în coliziune frontală cu un camion care circula regulamentar, din sens opus. În urma impactului deosebit de violent, Dragoş, soţul tinerei, care era pe locul din stânga-faţă, a murit pe loc. În schimb, Adina s-a ales cu câteva leziuni, dar a scăpat cu viaţă.

După accidentul mortal, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere şi i-au eliberat o dovadă cu drept de circulaţie pentru 15 zile, care nu a mai fost prelungită. În schimb, tânăra a continuat să conducă. Aşa se face că pe 1 ianuarie 2015, ea a fost prinsă în comuna Mihăileni conducând un Audi A6, deşi nu mai avea voie să urce la volan. Atunci, ea a fost trasă pe dreapta de poliţiştii de frontieră dorohoieni, iar poliţiştii din Mihăileni i-au reţinut inclusiv dovada primită în august 2014. Cercetările au durat însă până anul acesta, iar procurorii dorohoieni au înaintat săptămâna aceasta dosarul la instanţă, Adina Gabriela Prisacariu urmând să dea explicaţii în instanţă.

Doar că după isprava de la Mihăileni, în ciuda măsurilor dispuse de poliţişti, Adina a continuat să conducă. Pe 26 aprilie 2015, ea a plecat din Grămeşti (jud. Suceava) cu un BMW 320D şi intenţiona să meargă la Dorohoi, dar în municipiul Suceava ea a depăşit viteza legală şi, cu toate că un echipaj al Poliţiei Rutiere i-a făcut semn să oprească, aceasta a continuat goana, fiind urmărită de poliţişti şi oprită în cele din urmă în zona pieţei. Atunci, poliţiştii au înregistrat video întreaga scenă, imaginile fiind depuse la dosar. Iar lucrurile nu s-au oprit aici pentru că, pe 26 decembrie 2015, Adina Gabriela Prisacariu a plecat din nou la drum cu maşina, de data aceasta la volanul unui Land Rover Freelander, dar la intrarea în Salcea ea a pierdut controlul asupra direcţiei, maşina a ajuns pe contrasens, a lovit parapetul de protecţie aflat pe partea stângă, după care s-a răsturnat într-o râpă de aproape şapte metri, două persoane fiind rănite uşor.

Toată lumea credea că aceasta îi va fi învăţătură de minte, întrucât scăpase din două accidente şi ajunsese să fie şi urmărită de poliţie, însă aventura Adinei Gabriela Prisacariu a continuat. Bomba a venit la începutul lui 2016, când tânăra a fost ridicată de mascaţi pe motiv că ar face parte dintr-o grupare organizată care alimenta cu ţigări de contrabandă judeţul Vrancea. Deşi acesta a fost ultimul dosar penal în care tânăra a fost cercetată, ancheta şi procesul au mers mult mai repede, iar Adina a fost condamnată definitiv în mai 2017 la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare. Doar că în acest timp, tânăra, care fusese reţinută de două ori de poliţişti şi arestată preventiv ori la domiciliu, a fost eliberată de magistraţi şi nu a ezitat să fugă din ţară, fiind dată în urmărire naţională şi internaţională.

Deşi condamnările se adună una după alta, Adina Gabriela Prisacariu nu a fost încarcerată şi asta pentru că înainte de prima pedeapsă ea a reuşit să fugă din ţară şi se află în prezent în Marea Britanie, autorităţile de aici refuzând să o extrădeze. Deocamdată, nu se ştie de ce a fost pusă în libertate de autorităţile britanice, însă, neoficial, se pare că Marea Britanie nu a vrut să o extrădeze din cauză că România nu ar respecta drepturile deţinuţilor cu privire la condiţiile de detenţie şi spaţiul minim de care ar avea nevoie un deţinut.

Apreciază calitatea articolului

7 VOTURI - MEDIE: 4,00
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Încarc...