miercuri, mai 8, 2024
AcasăLocal BTRecensământul pisicilor sălbatice din judeţ

Recensământul pisicilor sălbatice din judeţ

Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Botoşani a demarat recensământul pisicilor sălbatice (Felis silvestris) din judeţ, singurul mamifer protejat ce trăieşte la noi în judeţ. Evaluarea va fi realizată de către gestionarii fondurilor de vânătoare, împreună cu reprezentanţi ai APM Botoşani, Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Botoşani, Garda Forestieră Suceava, ONG-uri, custozii ariilor protejate. „Scopul acestei acţiuni este de a realiza o estimare cât mai corectă a evoluţiei, de la un an la altul, a populaţiei de pisică sălbatică de pe teritoriul judeţului. Facem precizarea că este interzisă capturarea şi uciderea exemplarelor aflate în mediul lor natural, deteriorarea şi/sau distrugerea locurilor de reproducere sau de odihnă, deţinerea, transportul, comerţul sau schimburile în orice scop ale exemplarelor luate din natură”, a declarat Eugen Mateciuc, directorul executiv al APM Botoşani.

La acţiunea de evaluare din anul 2018, pe teritoriul judeţului Botoşani, au fost inventariate 119 exemplare de pisică sălbatică, aflate în 17 fonduri de vânătoare. „În anii trecuţi, la aceste recensăminte am avut variaţii de +/-10%. Sunt nişte metode de inventariere pe care administratorii fondurilor de vânătoare le ştiu cel mai bine”, a mai spus şeful APM.
Acesta a mai precizat că, în cazul în care sunt semnalate pagube, în special asupra culturilor agricole şi animalelor domestice, sau se semnalează un pericol pentru sănătatea şi securitatea populaţiei, autoritatea centrală pentru protecţia mediului poate acorda derogări gestionarilor fondurilor de vânătoare pentru capturarea pisicilor sălbatice, dar şi atunci trebuie avizul prealabil al Academiei Române.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.9 ° C
13.3 °
11 °
71 %
0.9kmh
98 %
mie
11 °
joi
17 °
vin
19 °
sâm
19 °
Dum
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a înghesuit lumea la stadion la ultimul meci. Să sperăm că o să mai avem la ce ne înghesui.

EDITORIAL

…îl semnează recent unul dintre botoșănenii ce n-au încetat să caute, să cerceteze, să găsească, să îmbogățească amintirea mereu neodihnită a Luceafărului. Acesta se...

EPIGRAMA ZILEI

Norodul fiind absent, Tagma hulită de tine Are conturile pline Și-o găsești în ... Parlament!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...