vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTInternet şi telefonie la sate

Internet şi telefonie la sate

Şapte cătune din judeţul Botoşani vor putea beneficia de servicii de internet, televiziune şi telefonie fixă, în urma semnării actului de operaţionalizare a Lotului 1 din proiectul Ro-Net. Este vorba de Doina (comuna Răuseni), Băbiceni (comuna Durneşti), Sarata-Basarab (Hăneşti), Poiana (Cristineşti), Movileni (Conceşti), Călugăreni (Ungureni) şi Berza (Santa Mare).

Proiectul Ro-Net, demarat în octombrie 2014 şi prevăzut iniţial să se finalizeze în 24 de luni, fiind ulterior fazat, are drept scop construirea de reţele de distribuţie în 715 localităţi considerate „zone albe”, din cele 2.200 identificate la acea vreme, cu beneficiari potenţiali de 400.000 de locuitori şi peste 8.000 de instituţii publice şi firme private. „Cu o finanţare de aproximativ 85 de milioane de euro, din care 85% fonduri europene, proiectul Ro-Net include un total de şapte loturi, cuprinzând, în medie, aproximativ 100 de localităţi fiecare”, a precizat ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Alexandru Petrescu.

Lotul 1, din care fac parte şi cele şapte cătune din judeţul Botoşani, cuprinde 20.500 de gospodării şi circa 58.000 de persoane. De remarcat, faptul că din judeţul Botoşani au fost selecţionate cele mai puţine zone din regiunea Moldovei, din celelalte judeţe fiind prezente un număr mult mai mare de localităţi: Vaslui (43 localităţi), Suceava (20 localităţi), Neamţ (16 localităţi), Bacău (15 localităţi) şi Iaşi (nouă localităţi). „Practic, prin operaţionalizarea acestui lot s-a creat disponibilitatea tuturor operatorilor de telecomunicaţii care doresc să furnizeze servicii în aceste localităţi să asigure conectarea în bandă largă de a punctele de acces la utilizatorii finali”, a spus Petrescu.

Ministrul Comunicaţiilor a anunţat şi stadiul proiectului Next Generation Network (NGN), prin intermediul căruia vor fi acoperite cu servicii în bandă largă 698 de localităţi şi aproximativ 150.000 de gospodării din mediul rural. Investiţiile sunt aferente localităţilor declarate zonele albe” din mai multe judeţe, printre care şi Botoşani. Celelalte judeţe sunt: Arad, Sibiu, Călăraşi, Ialomiţa, Bihor, Brăila, Tulcea, Dolj, Constanţa, Hunedoara, Harghita, Neamţ, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Galaţi, Vaslui, Cluj, Timiş, Giurgiu, Teleorman şi Mureş.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11 ° C
11.1 °
8.2 °
61 %
1.8kmh
99 %
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
24 °
lun
25 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...