vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTDeclaraţii electorale la Botoşani, scandaluri politice la nivel naţional

Declaraţii electorale la Botoşani, scandaluri politice la nivel naţional

Declaraţiile electorale făcute la Botoşani în ultima perioadă, au tulburat rău apele politice la nivel naţional. Ultimul caz este disputa dintre candidatul care deschide lista PSD la europarlamentare şi preşedintele PLUS, Dacian Cioloş.

Aflată la sfârşitul săptămânii trecute în judeţul Botoşani, împreună cu ministrul Agriculturii, Petre Daea, Carmen Avram le-a cerut scuze agricultorilor în numele fostului comisar european pentru agricultură, Dacian Cioloş, candidat şi el la europarlamentare, pe care l-a acuzat că a negociat cele mai mici subvenţii din UE pentru fermierii români.

Replicat nu a întârziat şi Dacian Cioloş i-a cerut lui Carmen Avram „să fie obiectivă” şi „să se uite pe cifre”. „Dacă s-ar uita pe cifre, ar vedea că, atunci când am fost comisar european, am negociat pentru România o creştere a subvenţiilor de la un an la altul pentru agricultori şi ceea ce plăteşte domnul Daea acum, şi domnul Dragnea, şi se laudă că banii ăia vin de la PSD, sunt bani din fonduri europene, din banii contribuabililor europeni, pe care eu, când eram comisar european pentru agricultură, am negociat să îi luăm de la ţări precum Franţa, Olanda, Germania, Danemarca, Italia şi aşa mai departe, ca să creştem subvenţiile pentru ţările din Europa de Est şi pentru România”, a declarat Dacian Cioloş. El a adăugat că, dacă la momentul aderării, un agricultor român primea cam 50 şi ceva de euro pe hectar, acum primeşte peste 100, 120 de euro pe hectar, iar aceste subvenţii o să crească de la un an la altul.

Nu e primul caz în care PSD se laudă cu rezultatele altora sau le pune în cârcă eşecurile sale. La vizita recentă de la Botoşani, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, declara că multinaţionale care vor folosi standarde duble pentru produsele pe care le vând în România vor fi amendate cu 4% şi asta datorită eforturilor depuse de europarlamentarul Maria Grapini.

La nicio săptămână distanţă, europarlamentarul Mihai Ţurcanu declara că el a fost raportor pe legislaţia care incriminează dublul standard şi că munca sa a fost, de fapt, irosită de Preşedinţia rotativă a Consiliului Europene, deţinută în prezent de România prin guvernarea PSD-ALDE.
Realitatea e cu totul alta. Primul oficial român care a ridicat problema dublului standard al produselor vândute de companiile multinaţionale a fost fostul ministru al Agriculturii din Cabinetul Cioloş, Achim Irimescu. Acesta a fost pus, la acea vreme, la zid de reprezentanţii actualei puteri, care au transformat o problemă reală într-un subiect de campanie electorală.

În ultimii ani, Slovacia, Cehia şi Ungaria au denunţat faptul că în Europa de Est sunt vândute produse de calitate inferioară – de la alimente la cosmetice – sub aceleaşi branduri şi ambalaje utilizate pe pieţele occidentale. Chiar dacă problema este una reală, trebuie spus că în ţările Grupului de la Visegrád la putere sunt ultranaţionalişti şi antieuropeni, iar discursul din ultima vreme a liderilor PSD tind să capete aceleaşi valenţe.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
5.5 ° C
5.6 °
3.8 °
86 %
2.7kmh
100 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
9 °
lun
12 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...