vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTElicopter SMURD pentru un bolnav cardiac

Elicopter SMURD pentru un bolnav cardiac

Un bărbat în stare gravă a fost preluat, luni, de un elicopter SMURD, care a aterizat la Unitatea Militară 01189.

Bolnavul, în vârstă de 65 de ani, a suferit un infarct, iar medicii din Botoșani au decis transferul acestuia la Iași. Bărbatul a fost adus de dimineaţă de un echipaj medical de pe ambulanţă la Urgenţe după ce acuza dureri în piept şi o stare de slăbiciune.

După ce a fost evaluat de medicii specialişti cardiologi, bărbatul a fost diagosticat cu infarct miocardic acut şi s-a solicitat transferul lui imediat la Iaşi, pentru a se încadra în timpul necesar unei intervenţii de specialitate. “Pacientul a fost preluat de la colegii din Urgenţe şi transportat la Unitatea Militară, pentru a fi preluat de elicopter”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoşani.

Potrivit medicilor, în astfel de situaţii timpul în care pacientul trebuie să ajungă la Iaşi pentru a primi îngrijiri de specialitate este foarte scurt, iar calitatea drumurilor până la Iaşi face imposibil transportul în siguranţă în astfel de situaţii, în care starea pacientului se poate agrava din cauza trepidaţiilor cauzate de gropile de pe traseu şi de zdruncinături.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
14.4 ° C
14.6 °
13.8 °
44 %
9.7kmh
13 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...