Revenind la doamna Marinca, văduva lui Iliaş voievod şi la apanajul acesteia, format din domeniul Siretului şi Volhovăţului, trebuie să menţionăm faptul că, în contextul politic tulbure de după moartea lui Alexandru cel Bun, pe fondul disputelor pentru tron ale urmaşilor acestuia, regatul polon a încercat să modifice statutul de până atunci al domeniului, anume cel de posesiune viageră a cneaghinelor din familia domnitoare. O demonstrează o scrisoare din 1456 a lui Petru Aron, voievodul de atunci al Ţării Moldovei, adresată lui Cazimir al IV-lea, regele Poloniei, prin care domnul se angaja faţă de suveranul polon să renunţe şi să dea „în chip real şi cu urmare preastrălucitei principese, doamnei Maria, rămasă pe urma lui Ilie, domnul de odinioară a Moldovei, în chip de dar şi zestre oraşul Siret, cu suburbia şi satele ce aparţin lui şi satul Olhovăţ, cu celelalte sate ce aparţin lui din vechime […]”. În document se mai arată că aceeaşi cneaghină avea „scrisori şi privilegii şi întărituri” pentru alte două teritorii moldoveneşti, de mare importanţă strategică şi economică, anume „pentru Hotin şi Ţeţina şi celelalte bunuri”, regele Poloniei făcând presiuni asupra lui Petru Aron pentru a confirma, prin privilegiu domnesc, această situaţie.
Tendinţele acaparatoare ale suveranului polon, urmărind desprinderea de la trupul Ţării Moldovei a unor teritorii de importanţă strategică şi economică pentru aceasta, au fost sesizate de către Petru Aron, care răspunzând probabil unei solicitări venite din partea lui Cazimir al IV-lea, arăta o oarecare rezervă în ceea ce priveşte Hotinul şi Ţeţina, pentru care „doamna Maria are scrisori şi privilegii şi întărituri pentru a le folosi ca zestre”. Cu câteva luni mai înainte, la 1 octombrie 1455, Petru Aron voievod se angaja faţă de acelaşi suveran polon să-i întărească Marincăi, văduva lui Iliaş, domeniul Siretului, în schimbul cetăţii Hotinului.
Se ajunsese aşadar, ca prin această politică sistematică a domnilor moldoveni, de stabilire a unor alianţe dinastice, prin intermediul căsătoriilor cu prinţese lituaniene şi polone, combinată cu practica acordării unor apanaje viagere doamnelor ţării, apanaje constituite din sate, cetăţi şi oraşe moldoveneşti, să fie pusă în pericol integritatea teritorială a Moldovei. Sesizase acest lucru şi Petru Aron, care tărăgănase recunoaşterea „zestrei” doamnei Marinca, a răposatului Iliaş voievod, formată din cetăţile Hotinului şi Ţeţinei, înţelegând că prin aceasta le erau create polonezilor noi oportunităţi de a lua pentru ei întreaga regiune. Şi spre a fi mai sigur, acelaşi Petru Aron dăruia Marincăi, prin actul deja menţionat, de la 1 octombrie 1455, târgul Siretului, vama, morile şi toate veniturile şi Volhovăţul, cu morile, sălaşurile de tătari, loviştele şi morile de acolo, luând în schimb de la apriga cneaghină cetatea Hotinului, stăpânită până atunci de către ea.
Cel care a tranşat spinoasa chestiune a apanajului Doamnei şi cel care, orientându-se spre uniuni matrimoniale cu principese de rit creştin ortodox, a eliminat pericolul ca fostele apanaje ale doamnelor Ţării să fie acaparate de către alte state, cu precădere de către Polonia, a fost Ştefan cel Mare. Tot începând cu domnia lui, statutul acestui apanaj se schimbă. El nu va mai fi viager, nu se va mai acorda altor cneaghine din familia domnitoare decât soţiei voievodului aflat pe tron şi va fi constituit dintr-un domeniu stabil, cel format din târgul şi ocolul Botoşanilor. Doamna primea acest apanaj nu cu titlu de veşnică proprietate, ci ei doar i se concedea dreptul de a încasa în locul domniei, pentru trebuinţele sale personale, felurite venituri din târg şi din ocol.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
