spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTFemeie moartă după o ceartă la serviciu

Femeie moartă după o ceartă la serviciu

Femeia adusă în comă de la locul de muncă a murit pe secţia de reanimare a spitalului judeţean. Aceasta a suferit un accident vascualar sever după ce ar fi avut o ceartă la locul de muncă. Incidentul a avut loc în urmă cu o săptămână, când femeia de 59 de ani, angajată la o fabrică de confecţii din oraş, a ajuns la spital în comă profundă.

Aceasta s-a prăbuşit din senin printre colegele ei de muncă, pierzându-şi cunoştinţa. Speriate, acestea au sunat la 112, la faţa locului fiind trimis echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD. Cadrele medicale i-au acordat femeii primul ajutor, după care aceasta a fost imediat transportată la Urgenţe.

Cadrele medicale de specialitate au supus-o imediat mai multor investiaţii, ulterior femeia fiind diagnosticată cu comă de gradul IV, cauzată de un accident vascular hemoragic. „Pacienta a fost sedată şi intubată, ulterior fiind internată pe secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean, prognosticul fiind unul rezervat”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD. Din păcate, joi dimineaţă inima acesteia a cedat, femeia fiind internată pe secţia de reanimare a Spitalului Judeţean chiar de când a ajuns la spital.

Scorul Glasgow (GSC) se calculează prin evaluarea reacției oculare (O), verbale (V) și motorii (M) a pacientului traumatizat și prin însumarea punctajului obținut la fiecare dintre aceste 3 categorii. Valoarea normală este de 15 puncte. Astfel, conform acestei evaluări, o comă poat fi cu afectare cerebrală uşoară (minim 13) sau moderată (scor 9-12). Un scor sub 8 este definitoriu pentru coma severă, iar o valoare de 3 (GCS = O1V1M1 = 3 puncte) definește areactivitatea completă. Scorul GSC are valoare evaluativă și prognostică. Scorul Glasgow minim este 3.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer senin
7.7 ° C
9.6 °
7.1 °
90 %
0.8kmh
5 %
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...