spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTOrdonanţa 114 a aruncat preţul drumurilor în aer (video)

Ordonanţa 114 a aruncat preţul drumurilor în aer (video)

Celebra Ordonanţă 114 loveşte din nou. Trei obiective de investiţii la drumurile din judeţul Botoşani, afectate de alunecări de teren, şi preluate de Compania Naţională de Investiţii (CNI), au trebuit reevaluate pentru a putea fi scoase la licitaţie. Este vorba de sectoare de pe DJ 296, Botoşani – Roma – Nicşeni – Dorobanţi. Acestea sunt situate la ieşirea din Botoşani spre Cişmea, 2,6 kilometri, unde terenul a luat-o la vale, 1,35 kilometri din vecinătatea terenului de fotbal din comuna Roma şi jumătate de kilometru la intrarea în Dorobanţi. Creşterea de preţ este de aproximativ şapte milioane de lei, respectiv 1,5 milioane de euro.

Gropi umplute cu pietriş

Primul sector este chiar la ieşirea din Botoşani spre Roma, unde versanţii au luat-o la vale, iar drumul este cu greu circulabil. Pentru ca maşinile să poată circula pe acolo până la efectuarea lucrărilor de stabilizare şi asfaltare, Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri umple gropile, o dată la două-trei săptămâni, cu balastru. Rezolvarea pe fond a problemei va fi una de durată, deoarece constructorii nu prea se înghesuie să ia astfel de lucrări, motiv pentru care directorul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri (DJDP) Botoşani, Cătălin Gheorghian, susţinea că ia în calcul turnarea de plombe pe aceste sectoare de drum până când vor fi făcute investiţiile de către CNI. Dar şi acest lucru ar putea dura, pentru că abia la mijlocul acestei săptămâni s-a semnat contractul de lucrări şi întreţinere la drumuri, iar acest sector ar putea intra în calcule pentru plombare după ce se vor face lucrări de viabilizare a drumului strategic.

Creşteri substanţiale de preţuri

Pentru primul sector de drum valoarea a fost majorată de la 17,2 milioane de lei la 19,1 milioane de lei. Din aceşti bani, cea mai mare sumă va fi suportată de CNI, 13,3 milioane de lei, iar diferenţa de 5,8 milioane de lei va trebui să fie asigurată de la bugetul CJ.

O majorare substanţială de preţ se face şi în cazul sectorului din apropierea terenului de fotbal din Roma. Este vorba de o creştere de aproape 3,7 milioane de lei, de la 12,9 milioane de lei la 16,6 milioane de lei. Şi în acest caz cea mai mare parte a costurilor vor cădea în sarcina CNI, CJ-ul trebuind să cofinanţeze obiectivul cu aproape trei milioane de lei.

Pentru ultimul sector de drum, de jumătate de kilometru, preţul va creşte cu peste 1,2 milioane de lei de la şase milioane de lei, la 7,2 milioane de lei. În acest caz, CJ-ul va trebui să contribuie cu 1,725 de milioane de lei.

Licitaţii eşuate spre disperarea şoferilor

Aceste majorări survin după ce licitaţia pentru lucrări la alte două sectoare de drum judeţean afectate de alunecări de teren a eşuat din lipsa de oferte. Este vorba de sectoarele Roma – Nicşeni (DJ296), pe o lungime de 1,4 kilometri, şi Dumeni – Havârna (DJ293), pe o lungime de 900 de metri.

E un adevărat chin să ajungi până în Dorobanţi. Îţi rupi maşina pe drumurile astea. Degeaba plătim tot felul de taxe şi impozite, că nu se vede nimic. Între Roma şi Nicşeni este o adevărată aventură să mergi cu maşina, dar ce să vorbim de Roma – Nicşeni, când la ieşire din Botoşani drumul parcă e după război. Ăsta e respectul pe care ni-l acordă cei pe care i-am ales să ne reprezinte”, a declarat un şofer revoltat de starea DJ 296.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
12.7 ° C
12.8 °
11.6 °
93 %
1.7kmh
56 %
joi
17 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...