joi, noiembrie 13, 2025
AcasăLocal BTUn şofer beat s-a dus de bunăvoie la poliţie

Un şofer beat s-a dus de bunăvoie la poliţie

Accident cu bucluc pentru un dorohoian în vârstă de 41 de ani. Întâmplarea s-a petrecut ieri, când bărbatul conducea un autoturism pe strada Ştefan cel Mare din localitate şi nu a acordat prioritate de trecere unui vehicul condus regulamentar pe artera prioritară. În urma coliziunii, ambele maşini au fost avariate, însă nimeni nu a fost rănit. După producerea accidentului, dorohoianul a părăsit locul faptei, prezentându-se ulterior la sediul Poliţiei municipiului Dorohoi. Surpriza a apărut în momentul în care poliţiştii l-au pus să sufle în etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Prin urmare, dorohoianul a fost condus la spital pentru stabilirea alcoolemiei, la final alegându-se cu un dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
6.6 ° C
6.7 °
4.4 °
96 %
1.2kmh
47 %
J
10 °
vin
14 °
S
15 °
D
10 °
lun
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să nu se mai plimbe pacienții pe holuri, toate anunțurile sunt la un loc.

EDITORIAL

Din capul locului vă avertizez că voi folosi în rândurile de față cuvinte grele și dure. De ce? Simplu! Am observat că românul, cu...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...