miercuri, aprilie 17, 2024
AcasăLocal BTItalian ucis în bătaie la Călugăreni

Italian ucis în bătaie la Călugăreni

Un tânăr de 26 de ani, băut, a tăbărât cu pumnii pe un italian de 76 de ani, căruia i-a muncit o zi şi de la care nu îşi primise plata. Loviturile încasate la cap de italian i-au fost fatale, acesta decedând la spital după câteva ore.

Nenorocirea a avut loc sâmbătă după-amiază, pe drumul ce leagă satele Călugărenii Vechi de Călugăreni Noi. Italianul s-a intersectat cu atacatorul său pe drumul din mijlocul câmpului, iar tânăru, într-o avansată stare de ebrietate, i-a solicitat acestuia să îi plătească munca pe care a făcut-o în gospodărie.

Bărbatul, de origine din Brescia, i-a repoşat tânărului că înţelegerea era pe mai multe zile, şi i-a transmis că la finalizarea lucrării pentru car a fost tocmit îşi va primişi suma integrală care îi era datorată. Enervat de răspunsul acestuia, tânărul de 26 de ani a tăbărât cu pumnii asupra victimei, pe care a lovit-o de mai multe ori peste cap şi faţă. Văzându-l prăbuşit în şanţ, într-o baltă de sânge, tânărul s-a făcut nevăzut. Italianul a fost găsit de un consătean în stare de inconştienţă, acesta sunând la 112, dar şi la concubina bărbatului, care se afla în satul vecin. La sosirea ambulanţei, cadrele medicale i-au acordat acestuia primul ajutor, după care cel agresat a început să devină agitat şi violent şi a refuzat să urce în ambulanţă. Acesta a urcat în maşina personală a unui sătean şi a părăsit locul în care a fost găsit.

Victima a decedat din cauza loviturilor

Cadrele medicale de pe ambulanţă au anunţat dispeceratul, îngrijorate fiind de faptul că italianul lua şi un tratament cu medicamente anticoagulante, astfel că sângerarea la cap era tot mai puternică, fiind solicitat şi ajutorul Poliţiei. Un echipaj care se afla în apropiere l-a găsit repede pe italian şi l-a convins să meargă la spital, în ajutorul ambulanţei sosite la faţa locului fiind trimis şi un echipaj cu medic. „Pacientul prezenta un traumatism cranian acut deschis, cu o sângerare masivă”, a precizat medicul primar Cristain Simionescu, din cadrul SJA Botoşani. La scurt timp de la internarea la Urgenţe, bărbatul a decedat, ca urmare a loviturilor primite şi sângerării masive la nivelul capului.

Agresorul a fost reţinut

Ulterior, în cursul nopţii, agresorul a fost identificat de poliţişti şi reţinut pentru 24 de ore, fiind deschis şi un dosar penal sub acuzaţia de lovituri cauzatoare de moarte. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe Lângă tribunalul Botoşani, procurorii urmând să stabilească cu exactitate ce s-a întâmplat între cei doi şi mai ales cât de grave au fost loviturile încasate de bărbatul care a decedat în spital. „Din primele cercetări rezultă că agresiunea ar fi izbucnit pe fondul unui conflict spontan între agresor şi victimă, cel din urmă fiind lovit cu pumnii. Ancheta este în curs de desfăşurare şi urmează să se stabilească cu exactitate cauza morţii în urma efectuării autopsiei”, a precizat Valeriu Chihaia, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.9 ° C
11.1 °
9.3 °
86 %
2.7kmh
100 %
mar
11 °
mie
11 °
joi
6 °
vin
11 °
sâm
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și se plâng oamenii că nu sunt parcări în oraș. Iată că sunt, dar nu știu ei să le identifice.

EDITORIAL

De ceva timp suntem efectiv striviți de campania electorală, iar cei care visează la un nou mandat nu au pierdut ocazia de a ieși...

EPIGRAMA ZILEI

Cazul e nemaipomenit Și m-a lăsat fără cuvinte : Primul din clasă la tocit Spun toți că-i ... brici la minte!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...