marți, iulie 15, 2025
AcasăLocal BTCopil accidentat grav în Dorohoi

Copil accidentat grav în Dorohoi

Accident grav, soldat cu rănirea unui copil de 12 ani, petrecut sâmbătă, 15 iunie 2019, în jurul orei 17:00, pe strada Calea Plevnei din Dorohoi.

Din primele cercetări se pare că șoferul unui autoturism Skoda nu a mai putut evita impactul cu un copil aflat pe o trotinetă. Din spusele martorilor, doi copii mergeau pe trotinetă pe Aleea Caisului și la intersecția cu strada Calea Plevnei nu s-au asigurat, traversând în viteză. Șoferul a evitat primul copil, însă, pe cel de-al doilea l-a acroșat.

La fața locului s-au deplasat două echipaje de poliție și un echipaj de ambulanță din cadrul SJA, care l-a preluat pe copil și l-a transportat la Spitalul Municipal Dorohoi pentru acordarea primelor îngrijiri medicale. Copilul a fost diagnosticat cu traumatism cranian-cerebral și a fost transferat în stare de conștiență și stabil hemodinamic la Pediatrie Botoșani.

Polițiștii au început cercetările pentru stabilirea cauzelor exacte ale producerii accidentului și aplicarea măsurilor procedurale.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
25.5 ° C
25.6 °
25.5 °
65 %
3.1kmh
90 %
mar
25 °
mie
26 °
J
24 °
vin
24 °
S
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru cei care nu apucă să meargă la mare, primăria oferă din când în când valuri înspumate. Şi tot apar cârcotaşi. Oameni răi, dom’le.  

EDITORIAL

Privind la ce se întâmplă în Educația din România, mă gândesc la proverbul „Nu aduce anul ce aduce ceasul”. Cu puține excepții, cei care...

EPIGRAMA ZILEI

Controverse mari stârnea Lumea afirmând, uimită Despre el, o, ce lulea! Despre ea, o, celulită!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...