spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTPestă porcină, infirmată în două gospodării din Rediu şi Rădăuţi Prut

Pestă porcină, infirmată în două gospodării din Rediu şi Rădăuţi Prut

Pesta porcină a fost infirmată într-o gospodărie din Rediu.

Vinerea trecută, cei patru porci ai ginerelui proprietarului în gospodăria căruia un porc a murit de pestă porcină africană prezentau şi ei semne clinice de boală, motiv pentru care medicii veterinari au prelevat probe ce au fost trimise la laboratorul de la Suceava, iar animalele a fost neutralizate. Rezultatele care au venit sâmbătă au infirmat prezenţa bolii la cele patru animale. „Foarte bine că nu au fost bolnave. Animalele au fost sacrificate pentru că vorbim de gospodărie de contact. Am mai avut un caz de suspiciune într-o gospodărie din Rădăuţi-Prut. Aici, s-au recoltat probe serologice de la două animale, care prezentau semne de boale. Din fericire şi acestea au fost negative. E foarte bine că nu am scăpat focarul de sub control”, a declarat Ovidiu Airimiţoaie, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA). Acesta susţine că situaţia este foarte greu de gestionat, mai ales din cauza Prutului a cărui ape s-au umflat şi au acoperit lunca, iar apoi, după ce s-au retras apele, oamenii au adus lucernă şi iarbă la animale. „Toţi trebuie să fie conştienţi că e foarte greu de scăpat de acest virus şi că trebuie să respecte normele de siguranţă care le-au fost prelucrate pentru a nu se extinde boala”, a mai spus Airimiţoaie, care îi îndeamnă pe oameni să anunţe veterinarii la primele semne de boală ale porcilor.

Joia trecută au fost confirmate de către laboratoarele specializate suspiciunile de pestă porcină africană la nouă porcine, trei adulte şi şase purcei, deţinute de doi săteni din Rediu, comuna Rădăuţi Prut. Cele nouă suine au fost neutralizate, iar medicii veterinari anchetează, din punct de vedere epidemiologic, sursa de îmbolnăvire.

Până în prezent, 13 animale din Rădăuţi Prut au fost neutralizate, în cazul a nouă dintre ele virusul fiind confirmat.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
5.3 ° C
8.8 °
4.4 °
91 %
1.1kmh
7 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...