spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTȘofer băut urmărit de polițiști prin porumb (video)

Șofer băut urmărit de polițiști prin porumb (video)

Polițiștii botoșăneni au reușit să prindă un bărbat în stare de ebrietate și care conducea un autoturism, după o urmărire pe câţiva kilometri, atât cu maşina, dar şi pe jos.

Incidentul a avut loc vineri seară, când polițiștii botoșăneni au încercat să oprească pentru un control de rutină un autoturism Opel care circula în zona localității Rădeni. Șoferul nu numai că a refuzat să oprească, dar a și accelerat maşina, încercând să se facă nevăzut.

Polițiștii au pornit imediat în urmărirea lui, care a durat aproape şapte kilometri, până în localitatea Storeşti, şoferul gonind pe drumul cu pietriş cu peste 100 de kilometri la oră. În Storeşti, acesta a coborât din maşină şi a luat-o la fugă prin curţile oamenilor, prin porumb şi printre vii. Abia după ce bărbatul s-a ascuns într-o vie, iar poliţistul care îl urmărea a ameninţat verbal că va folosi arma, acesta a ieşit din vie şi s-a predat.

Din fericire nu au fost victime, însă urmărirea se putea termina tragic, pentru că bărbatul avea pe bancheta din spate trei persoane în momentul în care gonea cu maşina pe drumul acoperit cu pietriş şi se putea răsturna în orice moment.

În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că bărbatul avea permisul suspendat și avea o alcoolemie de 0,71 mg/l. El a fost adus la UPU Botoșani pentru recoltare de biologice și s-a ales cu încă un dosar penal. El mai este cercetat într-un dosar, la Iași, pentru că a condus un autoturism, fiind sub influența alcoolului.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
19.8 ° C
20 °
15.5 °
47 %
0.9kmh
100 %
joi
19 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...