spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTCadre medicale uimite de o pacientă de 105 ani

Cadre medicale uimite de o pacientă de 105 ani

Nu de puţine ori cadrele medicale din Unitatea de Primiri Urgenţe sunt lăsate fără replică de un pacient. De cele mai multe ori însă, în sens negativ, în cazuri în care sunt pacienţi care vin la Urgenţe pentru o durere de deget, sau înţepaţi de ţânţari.

Nu a fost însă cazul şi miecuri dimineaţă, când ambulanţa a adus la Urgenţe o pacientă cu vârsta de 105 ani, născută în anul 1914. Femeia, care locuieşte în Botoşani, a apelat serviciul 112 pentru că nu se simţea prea bine şi acuza o durere în parea dreaptă a abdomenului, astfel că a decis să apeleze la ajutorul medicilor.

A ajuns la Urgenţe însoţită nu de copii, cum în general ajung persoanele la spital, ci de o nepoată şi o strănepoată. „În afară de durerea în partea dreaptă, pe care a descris-o foarte clar şi punctual, chiar, nu avea nicio problemă. A dorit ea să ne spună ce o doare, nu le-a lăsat pe rude. Era foarte lucidă, foarte prezentă, era chiar glumeaţă cu cei din UPU. Le-a spus să ajungă şi ei la 105 ani, şi ea să fie prezentă să le spună la mulţi ani”, a spus amuzat un asistent din cadrul UPU-SMURD.

Ulterior, femeia a fost supusă mai multor examinări şi analize, medicii luând decizia de a o ţine câteva zile pentru monitorizare.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie ușoară
8.9 ° C
8.9 °
7.1 °
97 %
0.9kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...