joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTCJ, dispusă să finanţeze construcţia unui heliport (video)

CJ, dispusă să finanţeze construcţia unui heliport (video)

Consiliul Judeţean (CJ) Botoşani intenţionează să preia construcţia heliportului, dacă aceasta nu va mai putea fi construit prin fondurile europene prin intermediul Inspectoratului General de Aviaţie (IGA) Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani. Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele CJ Dorin Birta, după o interpelare a consilierului judeţean liberal, Radu Anton.

De altfel, Radu Anton a adus aproape în fiecare şedinţă a CJ discuţia despre construcţia unui heliport la Botoşani, culminând cu declaraţia că pune el la dispoziţia CJ un teren de 3.000 de metri la Vorona pentru realizarea acestuia.

Sistemul medical trebuie îmbunătăţit. Suntem conştienţi cu toţii de asta şi mă aşteptam să primesc un răspuns la interpelarea din şedinţa trecută privind realizarea terenului de aterizare pentru elicopter. Între timp, am văzut şi în altă parte, m-am documentat, ajunge costul acestui teren de aterizare la 2,3 milioane de lei. Nu e o povară mare pentru un Consiliu Judeţean care este interesat de starea de sănătate a celor ce ne-au votat”, a declarat consilierul liberal Radu Anton.

Răspunsul a venit de la vicepreşedintele CJ Dorin Birta, care susţine că s-au demarat deja discuţiile cu reprezentanţii ISU şi că CJ poate intra în ecuaţie, în momentul în care se renunţă la proiectul cu finanţare europeană. „Am avut o întâlnire şi v-am invitat să discutăm acest subiect (n.r. – construcţia heliportului). Încă nu a venit răspunsul… Avem posibilitatea de a finanţa noi acest heliport, dar atâta timp cât este depus un proiect pe fonduri europene, trebuie să vedem ce se întâmplă. Aşteptăm răspunsul. ISU a trimis adresa. Imediat cum primim răspunsul o să vi-l punem la dispoziţie”, a declarat vicepreşedintele CJ.

Proiect blocat de trei metri

Demersurile vizând amenajarea unui heliport pe un teren aflat în proprietatea ISU Botoşani au început de mai mult timp, dar s-au împotmolit după ce s-a constatat că terenul pus la dispoziţie de ISU nu îndeplineşte pe o latură cerinţele tehnice IGA, fiind mai mic cu trei metri. La un moment dat, primarul Cătălin Flutur a propus pentru heliport un teren în zona Rediu, însă edilul a fost informat că la această fază a proiectului nu se acceptă schimbarea locaţiei.

Proiectul IGA vizează realizarea a şapte heliporturi în România şi Republica Moldova, în baza unei finanţări europene. Iniţial, s-a cerut ISU Botoşani să pună la dispoziţie un pătrat cu latura de 15 metri. Delegaţia IGA care a fost la Botoşani la începutul săptămânii trecute, a concluzionat că terenul care are pe o latură 87 de metri, iar pe cealaltă 22 de metri nu asigură şi acea suprafaţă de siguranţă. Practic, latura de 22 de metri ar trebuie să fie extinsă cu încă trei metri, spre calea ferată din zonă.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
10.2 ° C
13.7 °
10 °
54 %
4.7kmh
46 %
joi
11 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...