vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTDoi candidați rămași în cursa pentru șefia Urban Serv

Doi candidați rămași în cursa pentru șefia Urban Serv

Luptă în doi pentru șefia Urban Serv.

După prima fază a selecției noului manager al firmei Consiliului Local (CL) care se ocupă de salubritate au rămas doar doi candidați, Bogdan Buhăianu, actualul director general interimar, și Vasile Timofciuc, fost expert achiziții în cadrul Urban Serv, disponibilizat în luna aprilie, ca urmare a modificării organigramei.

Corneliu Țenof, singurul candidat care venea din mediul privat, a ales să nu mai continue cursa și astfel nu a depus până la data limită, de 14 august, „Declaraţia de intenţie”, care este un document în care candidatul trebuie să-şi exprime viziunea sa cu privire la direcţiile de management ce ar urma sa le aplice în situaţia în care ar fi selectat.

În perioada aceasta am stat și am analizat bine situația societății, care nu e una prea roz. Cel care va fi ales va avea nevoie de un important sprijin politic și al CL pentru a reforma societatea ca aceasta să poată face față rigorilor pieței concurențiale, dar mai ales a cerințelor de mediu tot mai ridicate pe care le impune Uniunea Europeană. La Urban Serv, este nevoie de investiții importante în utilaje moderne, nepoluante, dar care presupun și o reducere a implicării factorului uman. Nu cred că, la momentul actual, cu situația politică din CL, cu apropierea alegerilor locale, este cineva dispus să accepte aceste costuri, dar care, în final, ar duce la eficientizarea societății. Am stat bine și am analizat, împreună cu familia, și am decis că e mai bine să mă retrag în această fază și să-mi continui activitatea în mediul privat”, a declarat Corneliu Țenof.

Etapa finală a procesului de selecție al noului manager va avea loc pe 23 august, când cei doi candidaţi vor susține un interviu în fața expertului Gabriela Rasanu, cea care coordonează activitatea de recrutare, și în prezența membrilor Comitetului de nominalizare și remunerare din cadrul Consiliului de Administrație al Urban Serv.

Pentru funcţia de director de producţie candidează Simion Drelciuc, fost director general al Urban Serv, care a fost numit, începând cu 1 aprilie 2019, pentru patru luni, director de producţie.

În legătură cu postul de director de producţie există unele discuţii, dat fiind faptul că Liviu Toma, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ), a fost director adjunct al societăţii de salubrizare, însă şi-a suspendat mandatul în iulie 2016, când a fost votat vicepreşedinte al CJ. Oficialul susţine că, din moment ce a fost director adjunct doar trei luni, la expirarea mandatului de la CJ, îşi va relua postul de la Urban Serv pentru o perioadă de trei ani şi nouă luni. Revenirea lui Liviu Toma la Urban Serv este însă pusă sub semnul întrebării, unii jurişti apreciind că perioada de suspendare a postului de la Urban Serv expiră odată cu mandatul de vicepreşedinte al CJ şi, cel mai probabil, acest aspect va fi tranşat în instanţă.

Viitorul director general va avea un mandat de patru ani, însă mandatul directorului de producţie va fi de şase luni.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8.7 ° C
10.6 °
8.3 °
63 %
0.9kmh
83 %
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
24 °
lun
25 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...