8 + five =

A password will be e-mailed to you.

Operațiune de salvare desfășurată astăzi dimineață de pompieri în cartierul Parcul Tineretului, din municipiul Botoșani.

Alarma s-a dat în jurul orei 9, după ce din interiorul unui apartament aflat la etajul I al unui bloc a început să iasă un fum gros. Două echipaje de pompieri din cadrul detașamentului Botoșani au intervenit în scurt timp. Între timp, un pompier aflat în timpul liber, plt. adj. Cezar Munteanu, a intervenit pentru evacuarea proprietarului, în vârstă de 86 ani, care era căzut în holul apartamentului și refuza sa iasă din încăperea cuprinsa de flăcări.

Scos în fața blocului, bătrânul a primit îngrijiri medicale de la echipajul Serviciului Județean de Ambulanță, care a ajuns la fața locului, dar la final octogenarul a refuzat să fie transportat la spital. „La sosirea forțelor de intervenție ardeau bunurile dintr-o cameră, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întregul apartament”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU).

Cum un fum dens invadase și casa scării, la toate etajele, pompierii au evacuat preventiv șapte locatari. Incendiul a fost stins în scurt timp, după care pompierii au asigurat aerisirea blocului.

Cercetările efectuate de reprezentanții ISU au stabilit că focul a izbucnit, cel mai probabil, în urma unui scurtcircuit electric.

Apreciază calitatea articolului

5 VOTURI - MEDIE: 3,80
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Încarc...