spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTMuncitorii de la Eltrans au început să ridice rablele abandonate pe domeniul...

Muncitorii de la Eltrans au început să ridice rablele abandonate pe domeniul public

Municipalitatea botoşăneană a demarat astăzi activitatea de ridicare a maşinilor abandonate pe domeniul public. Echipa Eltrans acţionează în baza dispoziţiilor date de Poliţia Locală.

„Astăzi am primit dispoziţie de la Poliţia Locală să ridicăm primele cinci maşini abandonate pe domeniul public. Aceste maşini se află pe Bulevardul Eminescu, străzile Călugăreni, Cornişa şi Aleea Pinului. Încercăm să ridicăm astăzi cele cinci maşini. După ce vor fi valorificate, vom ridica altele, deoarece nu avem spaţiu suficient pentru a depozita toate maşinile care sunt abandonate pe domeniul public”, a declarat Victor Ivănescu, directorul Eltrans.

De valorificarea rablelor se vor ocupa funcţionari din Primăria Botoşani.

”Astăzi am demarat la Botoșani acțiunea de ridicare a mașinilor abandonate pe spațiul public din municipiu. Am asistat, în zona Carrefour, la prima operațiune de acest gen efectuată de serviciul specializat din cadrul Eltrans, sub supravegherea Poliției Locale. M-am asigurat personal că toată lumea a înțeles și aplică întocmai pașii procedurali prevăzuți în regulamentul de ridicare a autovehiculelor abandonate, la fel cum am verificat și conformitatea locului de depozitare a acestora. Dincolo de grija pentru aspectul estetic al orașului, afectat de imaginea deplorabilă a hârburilor lăsate să ruginească în stradă, este o veste bună pentru botoșăneni și prin prisma estimărilor polițiștilor locali, care spun că vor fi eliberate astfel, în următoarea perioadă, mai mult de 100 de locuri de parcare”, a declarat primarul Cătălin Flutur.

Echipa de la Eltrans este pregătită să ridice de pe domeniul public şi maşinile parcate neregulamentar.

„În acelaşi timp, vom ridica şi maşinile parcate neregulamentar, în zilele următoare, când colegii de la Poliţia Locală vor da dispoziţii în acest sens. Începând de astăzi ridicăm şi rable, dar şi maşini parcate neregulamentar”, a mai spus Victor Ivănescu.

Edilii botoşăneni au dat asigurări că nu vor începe o vânătoare de maşini, măsura ridicării acestora urmând a fi aplicată doar în cazul în care este îngreunată circulaţia sau este blocat accesul în spitale, şcoli, alte instituţii publice.

Tariful de ridicare a autoturismelor este de 250 de lei la care se adaugă 250 de lei pentru transport. Pentru fiecare zi de staţionare în parcul auto de la Eltrans se plăteşte câte 35 de lei. Dacă şoferul ajunge la locul unde și-a lăsat mașina, înainte ca aceasta să fie ridicată, plăteşte 250 de lei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.9 ° C
13.9 °
11.6 °
87 %
2.7kmh
100 %
mie
18 °
joi
20 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...