spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTBărbat scos fără suflare din piscina de la Cornișa (video)

Bărbat scos fără suflare din piscina de la Cornișa (video)

Un bărbat de 43 de ani, din Botoşani, a murit după ce a sărit în cap de pe o trambulină de la piscina exterioară a parcului de agrement. Bărbatul nu a mai reușit să iasă din apă și a fost scos la suprafață, inconștient, de un salvamar.

La fața locului a ajuns un echipaj SMURD, bărbatul fiind resuscitat și apoi transportat la Unitatea de Pirmiri Urgențe, iar la scurt timp a fost declarat decesul.

Bărbatul venise de ceva timp acasă din Irlanda, unde muncea, iar ieri dimineaţă a decis să se relaxeze la Cornişa, la piscina exterioară a complexului. Înainte de momentul fatidic, omul a sărit de pe trambulina de la înălţimea de cinci metri într-o zonă în care apa are peste patru metri adâncime, dar nu a mai reușit să iasă singur la suprafață. Salvamarul aflat în imediata apropiere a observat că acesta nu mai ieşea şi a sărit imediat după el pentru a-l scoate. L-a tras inconşient pe marginea bazinului, ajutat de un alt cole, după care a început imediat manevrele de resuscitare, colegii acestuia sunând imediat la 112. În scurt timp, la faţa locului a sosit echipajul cu medic al SMURD, care a continuat manevrele de resuscitare timp de mai bine de 30 de minute, după care bărbatul a fost preluat pe targă şi transportat la Urgenţe. „Pacientul a fost intubat şi s-au continuat şi în serviciul UPU manevrele de resuscitare timp de mai bine de 30 de minute. Din păcate, inima acestuia nu a mai pornit, în ciuda eforturilor tuturor colegilor”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD.

Potrivit rudelor venite la spital între timp, bărbatul fusese salvamar în urmă cu câţiva ani, deci se presupune că ştia foarte bine să înoate şi la fel de bine să estimeze adâncimile la care trebuie să sară. Medicii nu exclud varianta ca acesta să fi suferit un traumatism la nivelul coloanei cervicale, unde sunt şi centrii nervoşi respiratori, său să fi suferit un infarct masiv la impactul cu apa.

La Cornişa a ajuns şi un echipaj de poliţie, care a declanşat o anchetă pentru a se stabili cu exactitate condiţiile în care a avut loc incidentul nefericit. „În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. În funcție de rezultatul necropsiei se vor dispune măsuri”, a precizat Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

La nivelul conducerii parcului de agrement a fost demarată o anchetă pentru a se vedea exact dacă au fost respectate toate protocoalele. „Am primit un telefon de la colegii mei care activează la piscină care m-au informat că unei persoane i se aplică manevre de resuscitare, în urma unei sărituri de la trambulină. Din primele informaţii pe care le avem, personalul nostru şi-a îndeplinit atribuţiile pe care le are în asigurarea securităţii clienţilor”, a pecizat Eugen Ţurcanu, directoul Direcției Servicii Publice Sport și Agrement.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
17.7 ° C
17.7 °
17.6 °
55 %
2.4kmh
61 %
mie
18 °
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...