vineri, septembrie 19, 2025
AcasăLocal BTPrins la volan, deși nu mai avea dreptul să conducă

Prins la volan, deși nu mai avea dreptul să conducă

Un control în trafic s-a lăsat pentru un tânăr cu un dosar penal. S-a întâmplat ieri, în satul Cătămărăști Deal, când poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier, care supravegheau traficul pe drumul naţional DN 29B, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, din comuna Unţeni.

După ce i-au cerut documentele la control, polițiștii au descoperit că cel aflat la volan avea dreptul de a conduce suspendat. Pe numele tânărului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
14.5 ° C
14.6 °
11.6 °
81 %
2.1kmh
10 %
vin
21 °
S
26 °
D
28 °
lun
27 °
mar
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Momentul acela în care începi să te întrebi de ce te pune șeful să faci ceea ce faci.

EDITORIAL

Recentul summit de la Beijing ne-a demonstrat încă o dată că lumea este împărțită sau, mai rău spus, disputată de două forțe. Uniunea Europeană...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...