spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTStudent botoşănean în elita francofonilor

Student botoşănean în elita francofonilor

Botoșăneanul Octavian Eusebiu Halici, student în anul II în cadrul Facultății de Științe Politice în limba franceză a Universității București, alături de alţi 40 de tineri francofoni de pe patru continente, a participat la un sejur cultural desfășurat în regiunea Grand-Est a Franței. Stagiul cultural a fost organizat pe toată durata lunii iulie.

Studenții francofoni din 31 de țări, cu vârste cuprinse între 18 și 23 de ani, au fost întâmpinați de membrii Comitetului Internațional Francofon (CIF) din cadrul „Lions Club de France”. CIF este o structură a „Lions Club de France”, care găzduiește anual tineri francofoni doritori să participe la un stagiu cultural pe teritoriul Hexagonului. Scopul acestui stagiu constă atât în stabilirea de relații de prietenie între tineri, cât și dezvoltarea nivelului de limbă franceză. Potrivit studentului botoşănean, graţie implicării în acest proiect de anvergură internațională, tinerii dobândesc un spirit umanist, precum și aptitudini care le permit să se integreze mai bine în societate, devenind totodată veritabili ambasadori ai francofoniei pe mapamond.

Participanţii la stagiu au fost cazaţi în Strasbourg, dar au beneficiat şi de vizite ghidate în orașe încărcate de istorie (Reims, Verdun, Châlons-en-Champagne, Charleville-Mézières, Saint-Dizier, Nancy). Tema stagiului a fost „Evoluția tehnologiei: o șansă și o provocare pentru om, o șansă și o provocare pentru o Europă umanistă”.

„De-a lungul sejurului cultural, am avut oportunitatea de a participa la numeroase evenimente şi am aflat informații valoroase despre impactul tehnologiei asupra societății contemporane, despre cum ne-a schimbat evoluția tehnologică viața, despre inteligența artificială – un subiect important care ne privește pe toți – și, mai ales, am reușit să îmi șlefuiesc nivelul de limbă franceză, o limbă de circulație internațională atât de căutată pe piața muncii”, a declarat Octavian Eusebiu Halici.

Agenda studenţilor a inclus participări la seminarul profesorului  Michel Deneken desfășurat în cadrul Universității din Strasbourg, pe tema „Etică și știință”; conferința pe tema „Terapii ale viitorului: perspective și provocări” cu Pilar Franco, doctorandă în farmacie; conferința în cadrul Parlamentului European pe tema „Problemele și perspectivele Uniunii Europene”, oferită de E.S. Anne Sander, membru actual al P.E, urmată de prelegerea oferită de Jean-Marie Lehn, câștigător al Premiului Nobel pentru Chimie, pe tema „De la materie la viață”.

Punctul culminant al stagiului a fost reprezentat de participarea la recepția oferită de primăria Strasbourg, în cinstea vechilor și noilor euro-deputați. În prezența noului Președinte al Parlamentului European, David Sassoli, și al secretarei de stat pentru afaceri europene, Amelie de Montchain, studenții au intonat două imnuri, al Franței și respectiv al Uniunii Europene. De asemenea, aceștia au avut ocazia de a discuta cu membrii actuali ai Parlamentului European. Îmbrăcați în costume naționale, studenții au avut oportunitatea de a le prezenta euro-deputaților o fărâmă din cultura și tradiția țărilor de proveniență.

„Acest stagiu a contribuit decisiv la pregătirea mea profesională, dezvoltându-mi totodată rațiunea și gândirea critică, autonomă. Mi-am demonstrat încă o dată că limba franceză este o șansă sau, mai degrabă, un pașaport care oferă vorbitorilor acces spre țări de pe numeroase continente. Dat fiind faptul că limba franceză este în continuă expansiune, m-aș bucura ca și alți studenți să vadă în această limbă un atu neprețuit”, a mai spus Octavian Eusebiu Halici.

Tânărul le este recunoscător părinților, care sunt pentru el un model, profesorilor Cristina Ciobanu și Mirela Sandu, care i-au insuflat dragostea pentru limbă franceză în anii de liceu și școală generală, dar şi Dianei Militaru, participantă la stagiul din anul 2017, de la care a aflat de această oportunitate.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
5.3 ° C
8.8 °
4.4 °
91 %
1.1kmh
7 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...