Cercetat după ce și-a bătut mama și vecina (video)

0
Cercetat după ce și-a bătut mama și vecina (video)

Un bărbat de 60 de ani este anchetat de poliţişti după ce şi-a bătut şi mama, dar şi o vecină. Incidentul a avut loc în localitatea Brehueşti, unde între mama bărbatului şi o vecină, ambele de 82 de ani, a izbucnit un conflict.

Cearta dintre cele două femei s-a accentuat, iar bărbatul s-a decis să intervină pentru a le despărţi, lovind-o de mai multe ori pe vecina mamei lui. Speriată de loviturile pe care le încasa aceasta, mama bărbatului a încercat să îl oprească, însă a simţit şi ea loviturile propriului fiu. Ulterior, scandalul s-a aplanat, iar vecina agresată a sunat la 112, pentru a cere ajutorul cadrelor medicale, aceasta având capul spart în urma loviturilor încasate.

O ambulanţă a transportat-o la Urgenţe, unde a fost diagnosticată cu multiple contuzii şi leziuni craniene şi la nivelul membrelor.

Cazul a ajuns şi în atenţia poliţiei, bărbatul fiind acum cercetat pentru că le-a bătut pe ambele femei. „În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie, precum şi loviri sau alte violenţe, urmând ca în funcţie de concluziile anchetei să se ia măsurile care se impun”, a precizat Delia nenişcu, purtător de cuvânt al IJP Botoşani.

+0 -0

se încarcă...