duminică, iulie 13, 2025
AcasăLocal BTFocul a făcut prăpăd în județ

Focul a făcut prăpăd în județ

Pagube uriașe după incendiul izbucnit astăzi după-amiază în satul Sîrbi, comuna Vlăsinești. „Incendiul a fost localizat și stins în limitele găsite. Au ars aproximativ 45 tone de furaje, depozitul construit din lemn, acoperișurile a două adăposturi pe circa 15 mp și cinci copaci (salcâmi)”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul ISU Botoșani.

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit 17 pompieri militari și voluntari, cu trei autospeciale. Primăria Vlăsinești a pus la dispoziție două tractoare cu cisterne cu apă și un buldoexcavator. După ce au stins și ultimul focar, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență au stabilit și ce anume a declanșat prăpădul, cauza probabilă fiind autoaprinderea.

În această seară, un alt depozit de furaje din gospodăria unui localnic din satul Viișoara Mare, comuna Viișoara a fost cuprins de flăcări. La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi și Punctului de Lucru Darabani, precum și pompierii voluntari din Viișoara și Havârna. Focul s-a extins și la un saivan de oi, existând pericolul de propagare a flăcărilor la o remorcă agricolă. Incendiul a fost localizat și stins în limitele găsite, însă flăcările au mistuit 10 tone furaje și saivanul de oi de circa 50 mp. Alte opt tone de furaje s-au degradat.

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit, în total, 23 de pompieri militari și voluntari, cu trei autospeciale. Primăria Viișoara a pus la dispoziție un tractor cu cisterna și un buldoexcavator. La final, reprezentanții ISU au stabilit și cauza probabilă privind declanșarea incendiului – fumatul în locuri nepermise.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
20 ° C
20 °
19.4 °
66 %
1.4kmh
24 %
D
34 °
lun
34 °
mar
31 °
mie
28 °
J
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...