Microbuz mistuit de flăcări

0

Un microbuz a fost cuprins de flăcări, luni seară, în timp ce circula pe raza satului Silișcani, comuna Gorbănești. La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu o autospecială cu apă și spumă.

„În momentul izbucnirii incendiului, în microbuz nu se aflau călători și nu exista pericol de propagare a flăcărilor la alte autoturisme sau construcții. La sosirea forțelor de intervenție, microbuzul ardea în totalitate”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Pompierii urmează să stabilească acum și cauza izbucnirii incendiului.

UPDATE:

În timpul cercetărilor efectuate de reprezentanții ISU a rezultat că în momentul izbucnirii incendiului în microbuz s-ar fi aflat totuși șapte călători și șoferul. Cel de la volan a tras imediat pe dreapta, iar pasagerii au coborât în siguranță. Așa se face că în momentul apelului pe 112 cei care au sunat pentru a anunța incendiul au susținut că nu mai erau călători în mașină.

Totodată, în urma investigațiilor, pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit.

 

+0 -0
se încarcă...