spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTCrimă între tineri trimisă în fața judecătorilor

Crimă între tineri trimisă în fața judecătorilor

Principalul suspect în cazul crimei din Centrul vechi al municipiului Botoșani, comisă în luna iunie a.c., a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani sub acuzația de omor. Aflat în arest preventiv, Bogdan Constantin Temelie, în vârstă de 20 de ani, originar din județul Dolj, va trebui să dea explicații în fața magistraților.

Agresiunea soldată cu decesul lui Marius Pompaș, care urma să împlinească 23 de ani, a avut loc la începutul pe fondul unui conflict izbucnit de la o tânără. Olteanul venise în Botoșani pentru a se întâlni cu o fată, însă în aceste împrejurări l-a cunoscut și pe cel care avea să-i devină victimă. În urma unor discuții contradictorii între cei doi, Bogdan Temelie ar fi luat o etajeră din ceramică și l-a lovit în cap pe botoșănean.

Rănit grav, Marius Pompaș a fost transportat la Spitalul Județean „Mavromati”, iar de aici a fost transferat la Iași. Aflat în comă de gradul II din cauza traumatismelor craniene suferite, botoșăneanul a stat internat aproape o săptămână pe Secția de reanimare a Spitalului de Neurochirurgie din Iași, însă nu a supraviețuit. Dispărut a doua zi după săvârșirea faptei, tânărul a fost dat în consemn și a fost reținut de polițiști, ulterior el fiind arestat preventiv.

Cazul a fost anchetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, care au finalizat cercetările și l-au trimis pe agresor în boxa acuzaților. Dacă va fi găsit vinovat de acuzațiile care i se aduc, Bogdan Constantin Temelie riscă, potrivit Codului penal, o pedeapsă cu închisoarea de la 10 la 20 de ani.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
10.1 ° C
12.7 °
10 °
86 %
1.8kmh
13 %
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...