spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTMii de credincioşi, alături de ÎPS Teofan, la Vorona (video)

Mii de credincioşi, alături de ÎPS Teofan, la Vorona (video)

După o săptămână de manifestări organizate sub genericul Săptămâna Culturii la Vorona, astăzi, de marea sărbătoare închinată Maicii Domnului, mii de credincioşi s-au adunat la Mănăstirea Vorona. Aici, Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. „În această sfântă zi dedicată Naşterei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, înţelegem din cuvântul Evangheliei de astăzi că pentru a depăşi această tristă şi dramatică criză în care ne găsim şi ca persoane, ca obşte, comunitate a ţării sau a lumii, ni se pun în faţă două lucruri – familia şi cuvântul lui Dumnezeu. Căutaţi mai întâi acestea şi celelalte se vor adăuga vouă. Că dacă omul are în viaţa sa o familie binecuvântată şi ascultă şi împlineşte cuvântul lui Dumnezeu şi celelalte se adaugă lui, se adaugă şi viaţă materială mai bună, prin aceasta vom avea şi preoţi mai buni şi dascăli mai buni şi politicieni mai buni şi ţară mai curată şi biserică mai duhovnicească, toate aşezate pe acest dublu izvor de autenticitate, de frumuseţe şi adevăr – familia şi cuvântul lui Dumnezeu”, a spus, printre altele, ÎPS Teofan.

Foarte mulţi credincioşi s-au aşezat la rând pentru a se închina la icoana Maicii Domnului, scoasă în curtea mănăstirii.

În finalul slujbei, cei prezenţi au aşteptat să fie binecuvântaţi de ÎPS Teofan, care le-a transmis „har şi pace”. Din partea mănăstirii, au fost împărţite bucate tradiţionale.

btr
btr
btrhdr
btrhdr
btrhdr
btr
btrhdr
btrhdr
btr
Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.7 ° C
11.7 °
11.5 °
85 %
1.3kmh
100 %
joi
11 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...