sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTMiss Andreea, cumpărată de Dumitru Balan pentru licență

Miss Andreea, cumpărată de Dumitru Balan pentru licență

Rezolvare inedită a crizei transportului de persoane din Cătămărești Deal. Patronul „Microbuzul”, firma ce asigură transportul în municipiul Botoșani, a cumpărat firma Miss Andreea, cea care avea licența de transport județean pe ruta Botoșani – Mihai Eminescu. În paralel, la solicitarea autorităților locale din comuna Mihai Eminescu, Consiliul Județean (CJ) Botoșani a suplimentat licența de transport către Miss Andreea pe această rută, astfel încât microbuzele vor trebui să circule la un interval de 15 minute. „Am cumpărat 100% din acțiunile firmei și facem cursele din 15 în 15 minute”, a declarat Dumitru Balan, dar fără a dezvălui suma pe care i-a plătit-o lui Sorin Atodiresei în această tranzacție, precizând doar că „a fost o ofertă de nerefuzat”.

Problemele nu s-au terminat, pentru că, indiferent sub ce nume vor opera microbuzele pe ruta respectivă, ele vor trebui să circule conform graficului stabilit în limitele noii licențe și pe întreg traseul adică Botoșani – Cătămărești Deal – Ipotești – Cătămărești Vale, lucru ce nu prea e rentabil economic.

Pe noi nu ne interesează acest lucru. S-a solicitat suplimentarea licenței și am dat curs solicitării. Ei trebuie să facă 95% din curse. Dacă vom avea reclamații de la autoritatea locală, de la cetățeni sau dacă vom fi sesizați de celelalte instituții ale statului, ISCTR (n.r. – Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier) sau Poliție, că nu se respectă licența vom acționa în consecință”, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele CJ care răspunde de drumuri și care a preluat atribuțiile lui Costică Macaleți pe perioada cât acesta este în concediu medical.

Ineficiența curselor este recunoscută și de Dumitru Balan, care a declarat că autoritățile din Mihai Eminescu au declanșat deja procedurile de înființare a unei linii proprii în Cătămărești Deal, după care se va cere revenirea la vechiul orar al licenței pe care o deținea Miss Andreea. Mai mult, patronul „Microbuzul” recunoaște că cei care merg până în Cătămărești Vale sau Ipotești plătesc mai mult, adică contravaloarea biletelor pe care le plăteau și până înaintea tranzacției dintre cele două firme, în timp ce persoanele care merg până în Cătămărești Deal plătesc doi lei, cât este biletul pentru transportul în comun în Botoșani.

Problemele de transport de la Cătămărești Deal au apărut după ce firma Microbuzul a fost amendată cu 6.000 de lei pentru că a efectuat curse de călători fără licență până la ieșirea din sat, deși traseul său se termina la limita municipiului Botoșani. Cursele erau efectuate în urma unei înțelegeri tacite cu Primăria Mihai Eminescu și reprezentanții firmei Miss Andrea care opera licența de transport județean pe acest traseu. Dacă în urmă cu șapte ani cei doi transportatori erau într-un război penal, Dumitru Bălan acuzând Miss Andreea că oprea în stațiile concesionate de el de la municipalitate, acum ei s-au înțeles în sensul ca Microbuzul să opereze până în Cătămărești Deal, iar Miss Andreea să poată folosi și stațiile din oraș, deși conform licenței mașinile ei nu puteau opri decât la autogară și la ieșirea din municipiu.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
6.9 ° C
7.2 °
5.5 °
95 %
1.4kmh
17 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...