vineri, iulie 11, 2025
AcasăLocal BTTânăr ars grav la grătar (video)

Tânăr ars grav la grătar (video)

Un tânăr de 18 ani a ajuns la spital cu arsuri grave după ce a încercat să aprindă un grătar cu benzină.

Incidentul a avut loc ieri după-amiază, când tânărul de 18 ani se afla la un grătar. Acesta se pregătea să aprindă focul şi s-a gândit să folosească şi benzină pentru a grăbi arderea lemnelor şi a cărbunilor. În momentul în care a vrut însă să aprindă flacăra, vaporii de benzină din aer s-au aprins cu o flamă puternică, ce l-a surprins pe tânăr în plin.

Cum, fiind la grătar, acesta era la bustul gol, flăcările l-au ars pe toată partea din faţă. Speriată, mama tânărului a sunat la 112, solicitând ajutorul cadrelor medicale. La faţa locului a ajuns în scurt timp echipajul cu medic al SMURD, tânărul primind primul ajutor, după care a fost transportat la Urgenţe. „Pacientul a suferit arsuri de gradele II şi III pe aproximativ 18% din suprafaţa corpului. Pe piept, abdomen, precum şi ambele antebraţe. A fost stabilizat şi acoperit cu o folie izotermă, după care transportat în serviciul UPU pentru evaluare şi tratament de specialitate”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
21.6 ° C
22.2 °
21.6 °
50 %
3kmh
95 %
vin
24 °
S
26 °
D
30 °
lun
34 °
mar
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...