spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTViaţa copiilor, mai presus de orice

Viaţa copiilor, mai presus de orice

Orice copil merită să trăiască într-o lume mai sigură. Acesta este mesajul transmis astăzi de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) locuitorilor din oraşul Flămânzi, în cadrul campaniei de informare, conştientizare şi responsabilizare a adulţilor “Un cămin sigur pentru copilul tău!“ demarat în primăvara acestui an. Salvatorii botoşăneni le-au arătat astăzi celor peste 200 de adulţi adunaţi la căminul cultural din oraş care sunt pericolele la care sunt expuşi cei mici în propriile locuinţe, dar şi măsurile ce trebuie luate pentru a fi evitate astfel de accidente. Asta pentru că majoritatea tragediilor pot fi evitate , iar un copil NU trebuie să fie lăsat singur în casă, într-o încăpere unde arde focul în sobă, un copil NU trebuie să aibă acces la un geam deschis, găleata cu apă trebuie acoperită şi ţinută cât mai sus, iar medicamentele trebuie depozitate în locuri unde copilul nu are acces.

Aceste sfaturi, dar şi altele asemănătoare au fost transmise astăzi de reprezentanţii ISU întrucât în ultimii ani, în oraşul Flămânzi, patru copilaşi şi-au pierdut viaţa în urma unor accidente casnice. În 2011, un băieţel de 2 ani s-a înecat într-un iaz din curtea bunicilor. În 2016, o fetiţă de 4 ani a murit după ce o uşă rezemată de un copac din gospodăria părinţilor a căzut peste ea. În acelaşi an, un băieţel de 3 ani şi-a pierdut viaţa într-un incendiu care a cuprins locuinţa părintească. Un an mai tarziu, un băiat de 15 ani a murit după ce s-a electrocutat în timp ce folosea un aparat de sudură. „Aceste tragedii sunt încă vii în memoria comunităţii. Marcaţi de evenimentele nefericite, cetăţenii din comună au apreciat campania, mărturisind că după tragedii şi-au reconsiderat priorităţile în privinţa siguranţei căminului lor. Totodată, au recunoscut că o parte dintre riscurile prezentate nu erau considerate ca atare”, se arată într-un comunicat de presă emis de ISU Botoşani.

În timp ce adulţii au învăţat cum să prevină accidentele casnice sau cum să acorde primul ajutor în astfel de situaţii, cei peste 800 de copii au învăţat de la pompierii militari şi voluntari cum să-şi protejeze propria viaţă, dar şi cum să-şi ajute semenii aflaţi în situaţii dificile. Au fost organizate trei ateliere de lucru, iar copiii, împărţiţi pe echipe, au trecut pe rând pe la fiecare atelier. Au învăţat cum să acorde primul ajutor şi cum să se comporte în cazul în care descoperă muniţie rămasă neexplodată. Cea mai mare provocare a fost misiunea de salvare a ursuleţului Daisy şi a căţelului Aky, prin parcurgerea unui traseu ce a implicat trecerea printr-un tunel, urcarea pe un tobogan, alergarea printre jaloane şi stingerea unui incendiu imaginar. Ajutaţi de mascota inpectorarului, pompierul Sam, toţi au reuşit să-şi ducă misiunea la bun sfârşit. Au fost răsplătiţi cu dulciuri şi multe aplauze. Curajul, responsabilitatea şi mândria de a fi salvator s-a citit în ochii fiecărui copil care a participat la acţiune, mulţi dintre ei mărturisind că vor să devină pompieri.

La sfârşitul întâlnirii, fiecare participant a primit câte o broşură, realizată de ISU Botoşani cu sprijinul „Fundaţiei pentru SMURD”, care conţine sfaturi pentru prevenirea accidentelor casnice. Acţiunea de astăzi s-a bucurat de sprijinul Primăriei Oraşului Flămânzi, Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Flămânzi şi a cadrelor didactice de la şcolile din oraş şi satele aparţinătoare. Conceptul de un cămin sigur pentru copilul depăşeşte graniţele judeţului Botoşani, pompieri din alte trei judeţe exprimându-şi intenţia de a promova campania iniţiată de ISU Botoşani..

Unic la nivel naţional, proiectul îşi propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicaţi copiii sub 5 ani. Dezvoltarea conceptului de „Un cămin sigur pentru copilul tău” a fost impusă de faptul că, anual, circa 1.500 de copii botoşăneni ajung la spital după ce s-au intoxicat cu substanţe toxice, s-au opărit, au înghiţit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme, înregistrându-se o creştere semnificativă de la un an la altul. Având în vedere faptul că broşura conţine zece sfaturi utile pentru părinţi, data de 10 a fost declarată ziua campaniei. Astfel, în fiecare lună, pe data de 10, sunt organizate acţiuni de informare şi educare a adulţilor, fiind prezentate pericolele concrete la care sunt expuşi copiii din cauza neglijenţei, dar şi măsurile ce trebuie luate pentru a fi evitate astfel de accidente. Primele localităţi vizate în cadrul campaniei sunt cele în care s-au produs tragedii în urma cărora şi-au pierdut viaţa copii, ca urmare a accidentelor casnice, exemplele fiind încă vii în memoria comunităţilor. Până în prezent au fost organizate acţiuni asemănătoare în Dorohoi, Cordăreni şi Corni unde s-au înregistrat astfel de tragedii. Au participat peste 2.000 de adulţi şi copii. Următoarea localitate unde vor fi desfăşurate activităţi de informare în cadrul campaniei “Un cămin sigur pentru copilul tău!“ este oraşul Ştefăneşti. Pentru realizarea obiectivului campaniei, au fost implicaţi voluntari din cadrul programului naţional „Salvator din pasiune”, medici de familie, asistenţi sociali, preoţi, cadre didactice din învăţământul preşcolar şi membri ai Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă.

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.8 ° C
10.6 °
5.6 °
95 %
1.1kmh
35 %
joi
18 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...