sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTZona de bazine din Parcul Cornişa va fi închisă temporar

Zona de bazine din Parcul Cornişa va fi închisă temporar

În perioada 30 septembrie – 6 octombrie, zona de bazine din Parcul Cornişa va fi închisă. Conducerea Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement, administratorul zonei de agrement, a anunţat că bazinele vor fi golite pentru igienizare și lucrări de mentenanță. Măsura este în conformitate cu prevederile legale, respectiv ordinul ministrului Sănătăţii pentru modificarea și completarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației.

„Ne-am propus să efectuăm toate reparațiile care trebuie făcute la partea de piscină interioară, atât la interior cât și pe exterior, ce s-a mai crăpat sau fisurat și să intrăm și cu o dezinfectare totală pentru a intra fără probleme în sezonul rece”, a declarat Eugen Țurcanu, directorul DSPSA.

Potrivit oficialului, problemele care au apărut vor fi remediate de constructor, deoarece perioada de garanție a lucrărilor este de zece ani. „Am notificat constructorul cu privire la toate aspectele de neconformitate pe care le considerăm noi”, a mai explicat Eugen Țurcanu.

Parcul Cornişa a fost inaugurat oficial la jumătatea lunii mai. Zona de bazine este foarte solicitată, dovadă fiind şi încasările care au depăşit patru milioane de lei. La promovarea zonei de agrement au contribuit şi festivalurile organizate aici, cel de la deschiderea parcului, dar şi Summer Fest, la care au participat zeci de mii de persoane.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
3.3 ° C
5.6 °
2.8 °
91 %
2.3kmh
23 %
sâm
14 °
Dum
11 °
lun
12 °
mar
14 °
mie
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...