marți, iulie 8, 2025
AcasăLocal BTBotoșăneancă arestată pentru fraudă. Era căutată de italieni

Botoșăneancă arestată pentru fraudă. Era căutată de italieni

O botoșăneancă în vârstă de 32 de ani, pe numele căreia autoritățile judiciare italiene au emis un mandat european de arestare, a fost reținută ieri de polițiști. Femeia, Ramona Elena C., a fost dată în consemn la mijlocul lunii trecute, în urma unui mandat emis de către Biroul Procurorului Public de pe lângă Instanţa din Padova, botoșăneanca fiind condamnată definitiv în decembrie 2017 de instanța din Padova la închisoare cu executare pentru fraudă.

Prezentată în fața magistraților de la Curtea de Apel Suceava, Ramona Elena C. a fost arestată provizoriu pentru o perioadă de 15 zile, interval în care autoritățile judiciare italiene urmează că comunice dosarul care a stat la baza mandatului european de arestare. În funcție de informațiile aflate la dosar, Curtea de Apel Suceava va decide dacă femeia va fi extrădată sau va executa pedeapsa într-o unitate de detenție din România.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
26.6 ° C
26.6 °
26.6 °
54 %
1.3kmh
31 %
mar
36 °
mie
29 °
J
21 °
vin
22 °
S
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nu doar oamenii înfruntă cu greu căldura în această perioadă.

EDITORIAL

Nu e deloc întâmplător faptul că grosul măsurilor de austeritate lovesc în Educație. Poate puțin surprinzător, în condițiile în care situația în care a...

EPIGRAMA ZILEI

Acest jupuit de piei Denumit măsură bună E exact ca la evrei: Taie unde tre' să pună!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...