vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTComisie paritară întrunită la IŞJ pe probleme de personal

Comisie paritară întrunită la IŞJ pe probleme de personal

La sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean a avut loc ieri comisia paritară inspectorat – sindicate, întrunită cu scopul de a rezolva solicitările unor cadre care fie nu au încă post, fie vor să se detaşeze la altă unitate de învăţământ.

„Au fost câteva cazuri care s-au soluţionat, altele urmând să fie rezolvate pe măsură ce apar posturi. Unele dintre cadrele care au primit posturi îşi vor începe în octombrie studiile universitare, iar altele urmează să intre în concedii de creştere a copilului”, a explicat Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ.

Potrivit liderului LSI, în această perioadă vor mai fi operate modificări în ceea ce priveşte repartizarea pe posturi, impuse de problemele cu care se confruntă unele cadre didactice. „Spre exemplu, avem colegi care locuiesc în Dorohoi, dar fac naveta la Oneaga – Cristeşti. Avem colegi care fac naveta la Tudor Vladimirescu – Albeşti, Ripiceni etc. Ei vor să facă naveta, dar undeva mai aproape de localitatea lor de domiciliu”, a spus Liviu Axinte.

Alte cadre absolvente ale unor instituţii de învăţământ superior urmează cursuri pentru reconversie profesională, pentru a obţine o altă specializare, ca educatoare, învăţători, profesori de educaţie fizică etc. Acestea se află în situaţia de a nu-şi mai putea continua cursurile, dacă nu demonstrează că au post într-o unitate de învăţământ preuniversitar. „Ar trebui găsită o soluţie. Până în octombrie poate se mai eliberează câteva posturi”, a mai precizat Liviu Axinte.

În căutarea unui post se află şi mulţi dintre cei care au participat la concursul pentru suplinitori, organizat la începutul lunii septembrie. La acest concurs au participat peste 300 de candidaţi, participare record, comparativ cu cea înregistrată în ultimii ani.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
14.4 ° C
14.6 °
13.8 °
44 %
9.7kmh
13 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...