spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocal BTISU își scoate tehnica la vedere, cu ocazia Zilei pompierilor

ISU își scoate tehnica la vedere, cu ocazia Zilei pompierilor

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani va marca mâine, 13 septembrie, Ziua Pompierilor din România, printr-un ceremonial militar care se va desfăşura începând cu ora 10, în parcarea hipermarketului Kaufland din municipiul Botoșani. Pentru cei care vor dori să vadă tehnica de intervenție, reprezentanții ISU vor organiza, timp de două zile, o expoziție în aer liber în parcarea hipermarket-ului.  Astfel, curioșii vor putea vizualiza, vineri și sâmbătă, între orele 9 – 15, mașinile de intervenție, dar și echipamentele care intră în dotarea echipajelor.

Festivitățile dedicate Zilei Pompierilor din România vor debuta însă mâine dimineață la sediile subunităților din Botoșani și Dorohoi, acolo unde vor fi depuse jerbe de flori la monumentele eroilor pompieri.

Totodată, mâine, între orele 10 – 14, va fi organizată Ziua Porţilor Deschise la subunitățile inspectoratului din Botoșani, Dorohoi, Săveni, Flămânzi, Ștefănești, Darabani și Trușești, prilej cu care familiile cadrelor, dar şi cetăţenii vor putea să vadă tehnica de intervenţie.

Ziua Pompierilor din România este sărbătorită anual pe 13 septembrie pentru a reaminti că, în urmă cu 171 de ani, 166 de pompieri au înfruntat, într-o bătălie sângeroasă și inegală, trupele otomane venite să suprime idealurile Revoluţiei de la 1848.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
12.6 °
10.6 °
66 %
2.2kmh
100 %
mar
10 °
mie
19 °
joi
17 °
vin
16 °
sâm
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...